„Noile episoade televizate difuzate de HBO şi concepute de Lena Dunham, reprezintă unul dintre cele mai originale, accentuate, şi fără ingrediente-lipsă show-uri pe care le-a înregistrat istoria recentă a televiziunii” – „Hollywood Reporter”, Tim Goodman despre serialul „Girls”
Serialul televizat „Girls”, după cum aţi putut afla direct din gura criticii de specialitate, este unul dintre cele mai controversate şi discutate invenţii ale televiziunii contemporane. Alături de „Louie” şi „Workaholics”, „Girls” este un concept de ultimă oră care vine, dacă nu să revoluţioneze show-ul contemporan, atunci să impună o altă modalitate (proaspătă, progresistă, autentică) de a reda un conţinut sau o poveste.
„Girls” a fost conceput de tânăra Lena Dunhan (n.1986) şi a cunoscut sticla în aprilie 2012. N-o să greşim dacă vom zice că este o producţie în mare măsură de autor, deoarece Dunham semnează regia serialului (cu excepţia a unu sau două episoade), scenariul acestuia, producţia executivă şi interpretează rolul personajului central Hannah Horvath. Cu alte cuvinte, acest produs îi aparţine aproape în totalitate Lenei Dunham. După cum aţi putut observa mai sus, critica a digerat fără scrupule conceptul serialului, acesta reuşind să obţină doar câteva dintre criticile negative.
Prima asemănare sau trimitere la istoria serialeleor televizate, în cazul conceptului semnat de Dunham este, bineînţeles, „Sex and the City”. Debutul primului sezon, care se realizează curajos cu ale sale primele 3 episoade (distincte, zic eu, de celelalte care urmează) induce privitorul într-o lume plină de partide „curajoase” de sex, de discuţii minimaliste despre sex, invocă principii ale infedilităţii, descrie setea fetelor „New-York”-eze faţă de o experienţă sexuală neobişnuită, specială, fantasmatică. Hannah este personajul care arată fizic cel mai ordinar, dar care trăieşte cele mai neordinare momente. Scenariul şi linia de subiect învârtindu-se în orice episod în jurul acesteia. Hannah cu o răceală şi indiferenţă trăieşte experienţe sexuale în repetate rânduri cu un aproape necunoscut pe nume Adam. Partidele acestora de sex sunt decupate, ai zice, din filmele pentru adulţi. Ceea ce m-a pierdut pe mine ca spectator, pentru că gânditorul şi alcătuitorul serialului se expune prea fals nu ştiu cum, şi ceea ce transpune el în producţiile sale mi se pare cu totul pe lângă realitatea imediată (fie că vorbim de realitatea tinerilor din Chişinău fie că vorbim a celor din Bucureşti ori aiurea). Lucru, de altfel, care nu se întâmplă în „Louie” şi „Workaholics”. Chiar dacă se exagerează în unele momente în ultimele două titluri menţionate, asta nu te face să crezi că autorul minte. Ei bine, la „Girls” în prima jumătate a sezonului întâi asta s-a inatmplat: o ficţiune afişată mult prea pe faţă. Toate astea, bineînţeles ca pas strategic pentru a aduna audienţă pentru HBO.
Adam este un personaj foarte binevenit, în opinia mea. Este un personaj, care împreună cu hipioata şi lesbiana (aparent) Jessa (in imagine, persoana din stanga) , face să te îndrăgosteşti, fără să vrei, apropo, de serialul cu pricină. După ce ritmurile impertinenţei scad, la a doua jumătate a sezonului 1, aceste două personaje devin adorabile, deşi iarăşi, menţin punctul meu de vedere, sunt decupate dintr-o ficţiune. Unde mai pui, că tot după primele 4-5 episoade, serialul „Girls” capătă şi o linie de subiect mai captivantă. Probabil, aici intervine mica experienţă scenaristică căpătată de Dunham după scrierea primelor episoade. Lucrurile, oricum n-ai da, se domolesc. Grosolănia scade (menţionez că nu-i nici pentru un minut vorba că spectatorul se obişnuieşte şi înghite pârjoala, e vorba de un schimb efectiv al ritmurilor) iar serialul devine digerabil.
Întrebarea care poate rămâne este dacă Girls este un produs dedicat în special consumatorului de gen feminin, cum se întâmplă invers, chipurile, în cazul „Workaholics” şi „Louie”. Răspunsul meu, dacă interesează pe cineva, este nu. Sunt cu siguranţă „ambi-gender” toate trei seriale. În concluzie, aceste trei seriale fac acum istorie. De menţionat că „Louie” pare să fie contemporanul minimalist al legendarului „Seinfeld”, „Girls” este o îmbunătăţire serioasă a ceea ce se numeşte „Sex and the City”, iar „Workaholics” este un „up-date” al excelentului „The Office”. În această ordine de idei, în ceea ce priveşte „Girls”, consider că a reuşit să depăşească ideea predecesorului său, prin excelenţă.
Notă personală:
Cu toate astea, eu din toate puterile mi-aş dori ca fiica mea să n-o simpatizeze în adolescenţă nici pentru un minut pe personajul Hannah, care, deşi devine simpatic pe parcurs, rămâne pentru mine a fi una dintre dezamăgirile cele mai recente.
hosă, o pivă? 