aparut luna asta in ziarul Capitala
Andrei Gamarţ este un artist complex, cum ar veni: este artist plastic, este un foarte bun poet, a compus şi nişte melodii, a realizat cărţi-obiect, etc. Ce este prioritar în momentul de faţă pentru artistul Gamarţ?
Mă definesc în primul rând ca artist vizual. Când sunt în atelier se încheagă o un fel de comunicare dicolo de cuvinte. Sunt eu faţă în faţă cu o imagine, o imagine contra altei imagini. În fond, lucrările mele sunt nişte reflecţii asupra realităţii imediate căreia încerc să-i găsesc reperele, sau, mai bine zis, să le aduc într-o stare de nemişcare. Viaţa mi se pare uneori ca fiind o ceată prin care ne facem drum. Şi atunci am nevoie de repere. Cum ai zis, sunt şi poet, dar la mine poezia e mai mult substanţă decât expresie. De multe ori mi-am propus să fac poezie lipsindu-mă de cuvinte, un fel de poezie tăcută.
„Zorzini Gallery” este o etapă destul de recentă pentru activitatea ta de artist vizual. În ce mod şi în ce măsură te-a ajutat în procesul de lucru, expunere, intercţiune cu publicul.
Pentru un artist e important să fie reprezentat de o galerie. Fiind o instituţie, îţi facilitează mult vizibilitatea pe scena artei contemporane, care e din ce în ce mai mult o lume a instituţiilor, fie că sunt galerii, muzee, case de licitaţii, târguri sau bienale de artă.
Recent am avut o expoziţie la „Galeria Zorzini”, cu titlul „The Error”, care s-a bucurat de succes. În toamna anului trecut am participat la două târguri de artă internaţionale, la Art Market Budapesta, în Ungaria, şi Contemporary Istanbul, în Turcia, iar anul acesta voi merge la Art Monaco.
Eşti stabilit acum la Bucureşti. E o viaţă diferită de Chişinău. Ritmurile îs altele, dar şi costurile sunt altele comparativ cu Chişinăul. Cum se descurcă un artist „basa” în Bucureşti. Îşi câştigă existenţa din artă/pictură/scriitură?
Ritmurile într-adevăr sunt mai alerte aici şi mai haotice. Dar m-am acomodat şi reuşesc să funcţionez în noile condiţii. Referitor la cum se descurcă un artist basarabean în Bucureşti. Nu cred că există o diferenţă între a fi basarabean sau nu în ceea ce priveşte artă. Toţi sunt parte la aceeaşi realitate, diferă doar felul fiecăruia de a privi lucrurile. Sigur, există provocări din punctul ăsta de vedere. Se poate trăi la extreme, chiar şi din artă.
Scriitorul Andrei Gamarţ are acum timp de lucru? Planuri editoriale pt viitorul apropiat?
Nu am mai scris de o bună bucată de timp. Acum mă dedic exlusiv lucrului la proiectele mele artistice. Poate pe viitor voi aduna un volum din textele scrise până acum.
Activând în sfera culturală din Bucureşti de câţiva ani (de vreo patru parcă, da?) interacţionând cu mai mulţi scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, consacraţi, influenţi etc, ai putea să ne zici dacă acest fapt deschide anumite uşi, aduce mai multe oportunităţi pentru un tânăr scriitor/artist? Bunăoară stând la o vorbă cu un Micleuşanu, Ernu sau Ţupa – poate acest lucru oarecum contribui la dezvoltarea ulterioară a unui tânăr scriitor?
Într-un fel, orice interacţiune cu un om inteligent îţi aduce până la urmă o deschidere. Am să-i zic mai degrabă, fereastră decât uşă. Experienţa altora şi punctul lor de vedere nu are decât să îmbogăţească. Dar fiecare îşi are propriul drum, fiecare urmează o proiecţie ideatică proprie în sensul căreia îşi practica arta. Deci, pe scurt, uşa trebuie să o deschizi singur.
Cât de des vii în Chişinău şi ce faci în primul rând când eşti aici?
Cel puţin o dată pe an încerc să ajung la Chişinău. Merg pentru a-mi revedea familia şi prietenii. Dar şi pentru a lua din nou pulsul oraşului în care am crescut, şi de care mă leagă multe lucruri frumoase şi mulţi oameni dragi.
Ai două fetiţe frumoase, tu în calitate de tătic, făcând o panoramă spre viitor, ai încuraja/susţine în mod special activităţile şi preocupările artistice ale copiilor tăi? Cu alte cuvinte ai vrea copiliţele tale să devină pictoriţe, scriitoare sau cântăreţe, sau ai prefera să stea cât mai departe de aceste domenii?
Normal că le încurajez în toate. Copiii sunt la fericita vârsta când explorează jucându-se. Chiar şi cele mai simple lucruri îi fascinează şi le dezlănţuie imaginaţia. Trebuie doar să le dai cât mai multe ocazii să cunoască. Şi multă multă răbdare. Acum sunt mici, dar când va veni timpul vor decide singure ce vocaţie să urmeze. Eu le voi încuraja oricând să viseze şi să-şi urmeze visul.
Au trecut 5 ani de la publicarea volumului tău „Eu spun dragoste”. Ce înseamnă volumul cela pentru tine actualmente. Te mai mulţumeşte el? L-ai modifica/anula?
Cred că deocamdată e cel mai bun din cele pe care le-am publicat. Acum văd mai clar programul ce stă la baza volumului „Eu spun dragoste” . Dacă mai ţii minte discutam noi prin 2007 depre „poezia imediată”. O poezie care să fie directă şi simplă, a cărei miză să fie contactul nemijlocit cu oamenii, să creeze o reacţie reversibilă. Cam în jurul acestei idei e construit tot volumul. Dar până la urmă „Eu spun dragoste” vă rămâne – încă o etapă pe care am lăsat-o în urmă.
Ai vreun mesaj Chişinăului:
La mulţi ani! Cu o oarecare întârziere. Sper să ne revedem cât de curând.
Andrei Gamarţ este unul dintre cei mai promiţători artişti emergenţi ai Şcolii de Artă de la Chişinău, Republica Moldova, oraşul în care artistul s-a născut şi a activat pînă în anul 2008, momentul mutării sale la Bucureşti, în România. Andrei Gamarţ stăpîneşte tehnicile picturii, desenului şi pe acelea ale gravurii, iar lucrările pe care le-a prezentat pînă acum publicului reprezentau „storyboard”-ul şi poveştile unei minţi inconştiente, obişnuind să descrie contra-realităţile interioare ale artistului într-o atmosferă bizară, neliniştitoare. Andrei Gamarţ debutează editorial cu volumul de versuri „Roşu comun” la editura „Arc”, tipăreşte în continuare „Măsura aproapelui” editura „Museum” şi „Eu spun dragoste” (2007). (conform, Zorzini Gallery)
hosă, o pivă? 