Arhive lunare: martie 2012

Smartphone-uri, bere şi dansul omului gol.

domnul Leonid Cruşcă lucrează de ani buni la agenţia de monitorizare şi analiză a calităţii berii din republica moldova. agenţie susţinută financiar evident de geta burlacu pentru că ea întodeauna când e prinsă beată la volan, se atmazueshte: eu az am probat nişte calitate şi după asta înjură tradiţional utilizând cuvinte populare precum ar fi „cur”, „du-te” şi evident prepoziţia „în”, astfel încât iese înjurătură: mi-i pohui de voi toţi.

Domnul Leonea este un adevărat profesionist. el întodeauna verifică cu dedicare şi jertfire de sine şi de ficatul său – calitatea berii. el deja de 20 de ani lucrează, iar ochii lui au făcut cearcăne, stomacul său nu se mai alimentează decât cu drojdii iar despre ficatul său nu trebuie de vorbit că îl apucă zvâcnirile, greţurile şi într-un final: voma.

spre sfârşitul anilor 2000 dl Leonea o fost cumpărat ca şi agent secret al slavutici brewery. astfel, noi toate berile le bem de la haholi. spre exemplu tuborgul (destul de drăguţ pe vremuri) sau de exemplu holsten (excelent cândva) acum îi pişat ukrainesc. dl Leonea o vrut să vândă şi vitanta lu haholi, numai că aici o intervenit un alt domn şi anume: tihman. din toată suma acestei tranzacţii reuşite cu ucrainenii, dl Cruşcă s-a împărţit cu toţi oamenii corupţi. unicul om cu care n-a reuşit să se împartă este preşedintele ţării dl timofti pentru că el e destul de nou în toată povestea asta iar când dl Cruşcă a venit cu o servietă plină de grivne UA la preşedintele timofti, acesta nu era pe loc, era dus la cursuri de dicţie şi arta vorbirii şi perfectarea limbii române. aşadar dl Cruşcă nu a reuşit să se împarte cu noul preşedinte al RM.

Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria Uncategorized

Ghiocel

primăvara anul acesta, de fapt că şi în anii precedenţi, ezită să apară. cu toţii ştim că primăvara este o zână cu părul blond, îmbrăcată într-o rochie cu multe flori şi vseakie verdetzuri, zorzoane etc. aşa ne-o învăţat oamenii cu studii pedagogice în clasa 1 sau la grădiniţă. de fapt, primăvara este o femeie îmbrăcată în zdrenţuri care are pirigar na pastoi, mai sheva decât mulţi dintre alcashii experimentaţi şi aduce de la ea a ţigara aromată – tămp. primăvara este femeia-zână cu un comportament uşuratic şi pentru chiar 50 de lei poţi primi un blow-job, numa întrebarea este: da ţie asta îţi trebu? prin urmare, dacă aveţi doar 100 de lei la dvs, îi puteţi întinde această sumă primăverii pe masă ei murdară de seliodkă, ceapă, slănină şi cu vodka vărsată peste masă şi primăvara îi va lua şi va pleca şi nu se va întoarce niciodată. din nou va fi frig până în mai, când deja trebuie să sosească zâna vara care este o zână de treabă în comparaţie cu curva asta.

la ora 2 şi 49 de minute, în pădurea de la ciocana, în noaptea dinspre 5 spre 6 martie, s-a format un câmp magnetic de înaltă tensiune. acest câmp, avea formă sferică. multe fulgere şi vseakie unde electrice circulau în jurul acestei sferi. tuna şi scăpăra. vântul făcea vârtejuri. plus la asta, încă un telefon suna zrrr zrrrr zrrr în continuu şi nimeni nu lua trupca şi era numai haos. mai pe scurt, dacă nu înţelegeţi, este exact vorba de scena ceea când apare terminatorul, gol, prin time-travelling. corect! un ghiocel în poza lui şvarţnăgher (ţineţi voi minte cum o apărut terminatorul stătea în semi kirostrii). ghicocelul s-o sculat. o început să meargă printre bulbecele care au împânzit în ultimii ani pădurele, printre şerveţelele, prodclatcele şi vseakie culioace arse în foc etc. ghiocelu era furios. a venit din anul 2013 (da da, eu ştiu că asta îi pisti un an şi până atunci nimeni n-o să inventeze maşina timpului da prosto sună ghini 2013) ca să se lămurească pentru totdeauna cu următoarele entităţi (ce? cuvânt nevtemu): 1 mărţişor 2 opt martie.

cum mergea pe drum spre râshcanovca, taman deja era răsăritul. dimineaţa s-a dovedit a fi una plină de lumina soarelui, adică fără nori şi alte lucruri care pot încurca unei zile ca aceasta să fie luminoasă. aproape de ieşirea din pădure ghiocelul o văzut aşa printre tufişuri (toesti printre nişte beţe pt că frunze nu erau) o văzut o ghiocică foarte frumoasă. el evident s-o apropiet de ghiocica ceea care, printre altele, taman îşi plesnea peste încheitura mânii, ca să iasă în evidenţă venele pentru ca preafrumoasa ghiocea să poată nimeri cu mai multă exactitate şpriţul în care se afla doza de azi de heroină. ghiocelul s-a apropiat cu paşi încetiniţi de ghiocea. el s-a îndrăgostit imediat pentru că hai să recunoaştem, dacă careva dintre noi ar vedea o ghiocea în pădure care îşi bagă în vână nişte heroină apu ne-am fi îndrăgostit şi noi. ah, ce faci tu prostia asta, strigă indignat ghiocelul. ghiocica se uită spre el şi nu înţelege ce are el în vedere. nu, o nu – nu făcea asta. eu am o idee mai bună, spune ghiocelul sigur pe el, şi scoate din rucsac (bine amu nu mă întrebaţi de unde el o luat rucsac – nevajno!) o scos klei moment şi un culioc de 50 de bani şi o tras o privire lu ghiocică gen zâmbind jmecher şi ridicând aşa des sprâncene. aaaa, hai dar să dâshim nişte clei, o exclamat bucuroasă ghiocica. ghiocelul, hatea n-are mâini da noi ştim cu toţii că are două frunze aşa afiliate tulpinii. el o cuprinseră pe ghiocea. el o înclinat-o aşa pe braţul lui (ştiţi voi când doi dansează şi mujicul o înclină pe padrugă) şi i-a şoptit romantic: noi amuş a să facem repde sex şi eu o să plec. zis şi făcut. au făcut ei sex, mare treabă. (de parcă n-aţi mai văzut cum doi ghiocei fac sex… da pe urmă, ghiocica niciodată nu l-o mai întâlnit pe ghiocel şi o născut 4 gemeni ghiocei, care o crescut fericiţi că nu l-o cunoscut pe bou de tat-su nişodată.)

Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria Uncategorized