şi încă un şădăvru semnat de omul din imagine:
Am deschis ochii în căutarea unui obiect
Familiar sau a unui indiciu care să-mi şoptească unde sunt
Mă durea îngrozitor capul şi era dificil să-mi dau seama
Care-mi sunt priorităţile, care e consecutivitatea gândurilor
Nu ştiam unde sunt. Încăperea, pereţii şi podul
Îmi spuneau oarecum că nu sunt în oraş. De după plăcile de beton
Seara îşi făcea loc printre rămăşiţele zilei
Totuşi nici în sat nu sunt. Sunt undeva la periferie.
Un val de greaţă deodată mă luă prin surprindere.
Însă eu mă descurc uşor cu asta. N-am vomitat.
Alături de salteaua pe care am dormit se tăvăleau nişte pantaloni.
Nu sunt pantalonii mei. Eu niciodată n-am avut nişte pantaloni ca ăştia.
Mi-au trebui câteva momente să înţeleg că n-au cum fi
pantalonii altuiva. Ai mei sunt.
Enervanta situaţie că nu ştiu exact unde mă aflu m-a trezit definitiv
În nara dreaptă intră un miros vag de cafea
Dorina a intrat în cameră cu două ceşti mari în mână
Când am vazut-o mi-am jurat că termin cu beţiile pentru totdeauna
Mie nu-mi place cafeaua decât uneori – foarte rar
I-am spus că nu vreau cafea. Mai bine o bere.