Arhive lunare: Februarie 2013

Girls – tv series

„Noile episoade televizate difuzate de HBO şi concepute de Lena Dunham, reprezintă unul dintre cele mai originale, accentuate, şi fără ingrediente-lipsă show-uri pe care le-a înregistrat istoria recentă a televiziunii” – „Hollywood Reporter”, Tim Goodman despre serialul „Girls”

girls-tv-series-image-3

Serialul televizat „Girls”, după cum aţi putut afla direct din gura criticii de specialitate, este unul dintre cele mai controversate şi discutate invenţii ale televiziunii contemporane. Alături de „Louie” şi „Workaholics”, „Girls” este un concept de ultimă oră care vine, dacă nu să revoluţioneze show-ul contemporan, atunci să impună o altă modalitate (proaspătă, progresistă, autentică) de a reda un conţinut sau o poveste.
„Girls” a fost conceput de tânăra Lena Dunhan (n.1986) şi a cunoscut sticla în aprilie 2012. N-o să greşim dacă vom zice că este o producţie în mare măsură de autor, deoarece Dunham semnează regia serialului (cu excepţia a unu sau două episoade), scenariul acestuia, producţia executivă şi interpretează rolul personajului central Hannah Horvath. Cu alte cuvinte, acest produs îi aparţine aproape în totalitate Lenei Dunham. După cum aţi putut observa mai sus, critica a digerat fără scrupule conceptul serialului, acesta reuşind să obţină doar câteva dintre criticile negative.
Prima asemănare sau trimitere la istoria serialeleor televizate, în cazul conceptului semnat de Dunham este, bineînţeles, „Sex and the City”. Debutul primului sezon, care se realizează curajos cu ale sale primele 3 episoade (distincte, zic eu, de celelalte care urmează) induce privitorul într-o lume plină de partide „curajoase” de sex, de discuţii minimaliste despre sex, invocă principii ale infedilităţii, descrie setea fetelor „New-York”-eze faţă de o experienţă sexuală neobişnuită, specială, fantasmatică. Hannah este personajul care arată fizic cel mai ordinar, dar care trăieşte cele mai neordinare momente. Scenariul şi linia de subiect învârtindu-se în orice episod în jurul acesteia. Hannah cu o răceală şi indiferenţă trăieşte experienţe sexuale în repetate rânduri cu un aproape necunoscut pe nume Adam. Partidele acestora de sex sunt decupate, ai zice, din filmele pentru adulţi. Ceea ce m-a pierdut pe mine ca spectator, pentru că gânditorul şi alcătuitorul serialului se expune prea fals nu ştiu cum, şi ceea ce transpune el în producţiile sale mi se pare cu totul pe lângă realitatea imediată (fie că vorbim de realitatea tinerilor din Chişinău fie că vorbim a celor din Bucureşti ori aiurea). Lucru, de altfel, care nu se întâmplă în „Louie” şi „Workaholics”. Chiar dacă se exagerează în unele momente în ultimele două titluri menţionate, asta nu te face să crezi că autorul minte. Ei bine, la „Girls” în prima jumătate a sezonului întâi asta s-a inatmplat: o ficţiune afişată mult prea pe faţă. Toate astea, bineînţeles ca pas strategic pentru a aduna audienţă pentru HBO.
Adam este un personaj foarte binevenit, în opinia mea. Este un personaj, care împreună cu hipioata şi lesbiana (aparent) Jessa (in imagine, persoana din stanga) , face să te îndrăgosteşti, fără să vrei, apropo, de serialul cu pricină. După ce ritmurile impertinenţei scad, la a doua jumătate a sezonului 1, aceste două personaje devin adorabile, deşi iarăşi, menţin punctul meu de vedere, sunt decupate dintr-o ficţiune. Unde mai pui, că tot după primele 4-5 episoade, serialul „Girls” capătă şi o linie de subiect mai captivantă. Probabil, aici intervine mica experienţă scenaristică căpătată de Dunham după scrierea primelor episoade. Lucrurile, oricum n-ai da, se domolesc. Grosolănia scade (menţionez că nu-i nici pentru un minut vorba că spectatorul se obişnuieşte şi înghite pârjoala, e vorba de un schimb efectiv al ritmurilor) iar serialul devine digerabil.
Întrebarea care poate rămâne este dacă Girls este un produs dedicat în special consumatorului de gen feminin, cum se întâmplă invers, chipurile, în cazul „Workaholics” şi „Louie”. Răspunsul meu, dacă interesează pe cineva, este nu. Sunt cu siguranţă „ambi-gender” toate trei seriale. În concluzie, aceste trei seriale fac acum istorie. De menţionat că „Louie” pare să fie contemporanul minimalist al legendarului „Seinfeld”, „Girls” este o îmbunătăţire serioasă a ceea ce se numeşte „Sex and the City”, iar „Workaholics” este un „up-date” al excelentului „The Office”. În această ordine de idei, în ceea ce priveşte „Girls”, consider că a reuşit să depăşească ideea predecesorului său, prin excelenţă.

Notă personală:

Cu toate astea, eu din toate puterile mi-aş dori ca fiica mea să n-o simpatizeze în adolescenţă nici pentru un minut pe personajul Hannah, care, deşi devine simpatic pe parcurs, rămâne pentru mine a fi una dintre dezamăgirile cele mai recente.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Uşa trebuie s-o deschizi singur / un dialog cu andrei gamarţ

408962_391495440920061_302293350_n

aparut luna asta in ziarul Capitala

Andrei Gamarţ este un artist complex, cum ar veni: este artist plastic, este un foarte bun poet, a compus şi nişte melodii, a realizat cărţi-obiect, etc. Ce este prioritar în momentul de faţă pentru artistul Gamarţ?

Mă definesc în primul rând ca artist vizual. Când sunt în atelier se încheagă o un fel de comunicare dicolo de cuvinte. Sunt eu faţă în faţă cu o imagine, o imagine contra altei imagini. În fond, lucrările mele sunt nişte reflecţii asupra realităţii imediate căreia încerc să-i găsesc reperele, sau, mai bine zis, să le aduc într-o stare de nemişcare. Viaţa mi se pare uneori ca fiind o ceată prin care ne facem drum. Şi atunci am nevoie de repere. Cum ai zis, sunt şi poet, dar la mine poezia e mai mult substanţă decât expresie. De multe ori mi-am propus să fac poezie lipsindu-mă de cuvinte, un fel de poezie tăcută.

„Zorzini Gallery” este o etapă destul de recentă pentru activitatea ta de artist vizual. În ce mod şi în ce măsură te-a ajutat în procesul de lucru, expunere, intercţiune cu publicul.

Pentru un artist e important să fie reprezentat de o galerie. Fiind o instituţie, îţi facilitează mult vizibilitatea pe scena artei contemporane, care e din ce în ce mai mult o lume a instituţiilor, fie că sunt galerii, muzee, case de licitaţii, târguri sau bienale de artă.
Recent am avut o expoziţie la „Galeria Zorzini”, cu titlul „The Error”, care s-a bucurat de succes. În toamna anului trecut am participat la două târguri de artă internaţionale, la Art Market Budapesta, în Ungaria, şi Contemporary Istanbul, în Turcia, iar anul acesta voi merge la Art Monaco.

Eşti stabilit acum la Bucureşti. E o viaţă diferită de Chişinău. Ritmurile îs altele, dar şi costurile sunt altele comparativ cu Chişinăul. Cum se descurcă un artist „basa” în Bucureşti. Îşi câştigă existenţa din artă/pictură/scriitură?

Ritmurile într-adevăr sunt mai alerte aici şi mai haotice. Dar m-am acomodat şi reuşesc să funcţionez în noile condiţii. Referitor la cum se descurcă un artist basarabean în Bucureşti. Nu cred că există o diferenţă între a fi basarabean sau nu în ceea ce priveşte artă. Toţi sunt parte la aceeaşi realitate, diferă doar felul fiecăruia de a privi lucrurile. Sigur, există provocări din punctul ăsta de vedere. Se poate trăi la extreme, chiar şi din artă.

Scriitorul Andrei Gamarţ are acum timp de lucru? Planuri editoriale pt viitorul apropiat?

Nu am mai scris de o bună bucată de timp. Acum mă dedic exlusiv lucrului la proiectele mele artistice. Poate pe viitor voi aduna un volum din textele scrise până acum.


Activând în sfera culturală din Bucureşti de câţiva ani (de vreo patru parcă, da?) interacţionând cu mai mulţi scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi, consacraţi, influenţi etc, ai putea să ne zici dacă acest fapt deschide anumite uşi, aduce mai multe oportunităţi pentru un tânăr scriitor/artist? Bunăoară stând la o vorbă cu un Micleuşanu, Ernu sau Ţupa – poate acest lucru oarecum contribui la dezvoltarea ulterioară a unui tânăr scriitor?

Într-un fel, orice interacţiune cu un om inteligent îţi aduce până la urmă o deschidere. Am să-i zic mai degrabă, fereastră decât uşă. Experienţa altora şi punctul lor de vedere nu are decât să îmbogăţească. Dar fiecare îşi are propriul drum, fiecare urmează o proiecţie ideatică proprie în sensul căreia îşi practica arta. Deci, pe scurt, uşa trebuie să o deschizi singur.

Cât de des vii în Chişinău şi ce faci în primul rând când eşti aici?

Cel puţin o dată pe an încerc să ajung la Chişinău. Merg pentru a-mi revedea familia şi prietenii. Dar şi pentru a lua din nou pulsul oraşului în care am crescut, şi de care mă leagă multe lucruri frumoase şi mulţi oameni dragi.

Ai două fetiţe frumoase, tu în calitate de tătic, făcând o panoramă spre viitor, ai încuraja/susţine în mod special activităţile şi preocupările artistice ale copiilor tăi? Cu alte cuvinte ai vrea copiliţele tale să devină pictoriţe, scriitoare sau cântăreţe, sau ai prefera să stea cât mai departe de aceste domenii?

Normal că le încurajez în toate. Copiii sunt la fericita vârsta când explorează jucându-se. Chiar şi cele mai simple lucruri îi fascinează şi le dezlănţuie imaginaţia. Trebuie doar să le dai cât mai multe ocazii să cunoască. Şi multă multă răbdare. Acum sunt mici, dar când va veni timpul vor decide singure ce vocaţie să urmeze. Eu le voi încuraja oricând să viseze şi să-şi urmeze visul.

Au trecut 5 ani de la publicarea volumului tău „Eu spun dragoste”. Ce înseamnă volumul cela pentru tine actualmente. Te mai mulţumeşte el? L-ai modifica/anula?

Cred că deocamdată e cel mai bun din cele pe care le-am publicat. Acum văd mai clar programul ce stă la baza volumului „Eu spun dragoste” . Dacă mai ţii minte discutam noi prin 2007 depre „poezia imediată”. O poezie care să fie directă şi simplă, a cărei miză să fie contactul nemijlocit cu oamenii, să creeze o reacţie reversibilă. Cam în jurul acestei idei e construit tot volumul. Dar până la urmă „Eu spun dragoste” vă rămâne – încă o etapă pe care am lăsat-o în urmă.

Ai vreun mesaj Chişinăului:

La mulţi ani! Cu o oarecare întârziere. Sper să ne revedem cât de curând.

Andrei Gamarţ este unul dintre cei mai promiţători artişti emergenţi ai Şcolii de Artă de la Chişinău, Republica Moldova, oraşul în care artistul s-a născut şi a activat pînă în anul 2008, momentul mutării sale la Bucureşti, în România. Andrei Gamarţ stăpîneşte tehnicile picturii, desenului şi pe acelea ale gravurii, iar lucrările pe care le-a prezentat pînă acum publicului reprezentau „storyboard”-ul şi poveştile unei minţi inconştiente, obişnuind să descrie contra-realităţile interioare ale artistului într-o atmosferă bizară, neliniştitoare. Andrei Gamarţ debutează editorial cu volumul de versuri „Roşu comun” la editura „Arc”, tipăreşte în continuare „Măsura aproapelui” editura „Museum” şi „Eu spun dragoste” (2007). (conform, Zorzini Gallery)

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

harlem shake „la moldova”

era fără un minut 11 pm. când am văzut că spre mine vine tramvaiul 21, stând în staţie acolo, vizavi de punguţa, am sărit în sus şi îmi venea să-l cuprind pe chirtos. bine, ştim cu toţii că nu are un merit direct în acest sens, dar unul extrem de indirect oricum îl are. am urcat bucuros, numărând toţi leii pe care îi avem în buzunar, 7 la număr. în astfel de situaţii chiar dacă eşti cel mai botos de pe planetă tot parcă o mică fericire te îmbrăţişează, pt că nu mergi în frigul ăsta pe jos, tocmai la ciocana. pe ruta 21 am dat adesea, la ore târzii, de o taxatoare ashe mai ţigănoasă, peste 40, dar care este ciudat de bine-voitoare. comunică cu pasagerii, aplanează conflicte între beţivi, te tot întreabă dacă de simţi bine. cei care circulă pe ruta asta ştiu despre cine vorbesc (taxatoarea a lucrat by the way pe mai multe rute). un cuplu format dintr-un moşulică de vreo 60 şi o doamnă puţin peste 50 au discutat tot drumul. erau sober ambii (lucizi). pe moşuleţ îl chema valera.
„măi valera da noi avem pâine acasă”.
„avem, tsam mai spus, şi mă tot întrebi atâta.”
„dap întreb sh eu să nu mă pomenesc cu săltariu gol. mai valera, da di shi nu vrei să trec pe la andrii sosedu săts iau amu nisti jin să ai shi be amu disară sh poati mâini?”
„nu vreu jin tsam mai spus.”
„eee dap nish chiar ashă, ian spuni măi tu măi da shi ats băut voi ieri cu santehnişii sheia? rachiu matincă, ashei că rachiu?”
„trebu amu tari ste mananshi, eşti liubapytnaia varva.”
„dap măi, te shtiu pi di rost deamu. dacă nu vrei jin însamnă că ai crăpat ieri rachiu sau samagon. haide măi valera sh a sătz ieu sheva de băut.”
„fău shi mă bats tu la cap shi teo năpustit cu jinu ista amu la ora 12”
„dapu vreu măi, tu ste simtz ghini. dacă nu vrei jin iaka kiar amu la astanovka când ne scoborym sats ieu nişte pivă? a sbei piva? era sh o siliotcă acasă, amush sherbem sh nishti cartofi.”
„nu vreu pivă, mă îmflu di la dânsa.”
„nu dap a să stăm la masă sh tu ai ste usushi sau cum? tot nui treabă bună.”
„fă da tu shii cu tini az ai băut pre multz bunghi sau shi tio apucat.”
„nu valera, prosta amu la frati-tu mam uitat fimeisa îl poartă în bratse pi dânsu sh eu tot am vrut să shiu mai bună olecuţâcă …că numa ni sfădim întruna.”
„fratmiu fău îi gospodări sho pus kopkii pi kishioari leo cumpărat kvartiri sh la universitet io băgat. da eu nishun căcat nam avut di undi sle dau lu a noştri.”
„nu striga măi pe tot trolebusu ti audi lumea.”
„imena de asta sh îl pupă fimeisa întrun loc, îi muntzanită.”
„ei shis mai grăim, bogat-sărac nui numa pe asta… important că umblă fimeisa cu ulshioru din urma lu serioja: seriojâkă vrei jin, seriojâkă vrei nişti rachiu. treb s shim sh noi mai buni ciuciuti. vsio eu trec pi la andrii sh ieu un shyp di jin sh am mântuit vorba.”
„fău, da proastă mai eşti. nai tu shi fashi, iaka shi tsoi spuni eu.”
„da shi, nui bun jinu lu andrii? dacă nui bun îts ieu măi altsheva di la lânăla. numa spuni shi vrei nuni sta cu botu pi dos.”
„nu vreu fă nikă dăni pashi vez că îs di pi az pi mâini.”
„iaktă cum a să fashim valera. era în servant un fel di koniak di la frantsuj ni lo trimis tszii minti cumnatu mai dimult. eu lam ascuns ca să nul şterji tu din casă sh săl raz cu santehnishii tăi. cumpăr amuş un unt ş un sâr sh facim nişte cartofi fierţi cu unt sh cu sâr ş tu ai să bei nişti bunătate de asheea.”
„nu înţeleg şi tio apucat pi tini amu drept la nez di noapti. ei Bogu nu prişep”
„valera la nez di noapte a sa shie 18 februarie sh 29 di ani di la nunta me sh ata. snuni zâshi amu că în fiecare zi iesh la băut da di zyua asta taman nu vrei să bei. ai să bei amuş o riumacika de koniaciok sau vreo patru dak a să vrei sh asni culcam ca nişte oameni normali.”

eu am tot tras cu urechea sh tot încercam sămi aduc aminte câte femei am cunoscut eu care să aibă grijă să potolească setea bărbatului său. femeia ceea a devenit un fel de idol pentru mine. trebuie să recunosc eu nu tot dialogul lam desluşit calitativ, dar unde n-am prins am pus de la mine. acasă am ajuns repede. era târziu şi răsfoiam plictisit iutubul. acolo, pe youtubul moldovenesc toţi se maimuţăreau cu harlem shake. mă apucase o tristeţe. moldoveanul atât de disperat vrea să fie în rând cu lumea, dar ceva neclar îl cam opreşte. şi tot acel ceva neclar îl face să arate stupid, patetic, şi ne-autentic. miam adus aminte despre ştirea de la euronews despre harlem shake de acum două sau trei săptămâni în urmă. super. totul este super.

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Transplantul (comics multimedia)

comics multimedia, regie: nenormalul. scenariu: hose pablo

SCENA 1

DEBUTAM CU O SCENA DIN INTERIOR. NELLY CIOBANU PRIVESTE TELEVIZORUL LA KANALUL PLAHISH TV.

1

PREZENTATOR
La tv:
Sunteti cu Plahish tv, stirile care reflecta doar o singura parte a monedei si doar un singur om apare la tv: Igor Dodon. si acum stirile:

Nelly Ciobanu, celebra cantareata din moldova, inceteaza sa devina celebra. Surse demne de incredere spun ca faima ei este in scadere, iar un grup de cercetatori din marea britanie au demonstrat ca doar un miracol o mai poate salva pe nelly ciobanu.

2

3

4

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

seară de poezie la Teatru-Spălătorie

afis spalatorie 2

Scrie un comentariu

Februarie 4, 2013 · 2:53 pm