[Dani]
Vezi tu Dani, ceea ce îţi spun acum nu sunt lucruri inventate de mine. Nu le zic nitam nisam, aşa, din senin. Sunt nişte chestiuni serioase, asupra cărora am făcut research. Citisem nu mai ţin minte pe unde că uitându-te la filmele porno şi masturbând zilnic (sau cât o fi) în faţa acestora e o activitate de fapt care îţi face rău în mod inevitabil. Şi te rog să observi: nu era vorba de un portal creştin unde am citit asta. Era un forum în care diferiţi oameni îşi împărtăşeau experienţa & concluziile: producţiile porno versus real sex. Dani tăcea ca de obicei. Ba chiar mi-l imaginăm cum ascultă discursul meu, timp în care, i se adună litri de salivă undeva sub limbă. Fir-ar să fie! Dani spune şi tu ceva! E prostesc să te aştepţi la vreo reacţie din partea lui Dani, mi-am spus, chipurile, fără să audă Dani. Aşa că dă-i bătaie cu discursul: ceea ce ziceau aia de pe forum e că odată ce te uiţi la porno există un fel de chemistry care te excită doar în faţa monitorului/cărţii etc. Însă e un chemistry fake, o excitare care nu duce la nimic bun atunci când te afli în faţa unei partide reale de dragoste. Înţelegi Dani, aia de pe forumuri vorbeau despre dependenţa lor de filmele porno care actually, cică, le făcea rău şi le scădea apetitul sexual din timpul partidelor reale de sex. Ei ziceau asta pe forum iar eu citeam cu entuziasm, Dani. Nu, acum pe bune – îmi continuam foarte intrigat discursul începând să flutur din mâini şi să-mi mişc buzele de parcă aş vorbi cu cineva pe bune – tu ce crezi despre toată măgăria asta? Pe alee nu era nici zare de om ceea ce îmi permitea mai multă confidenţialitate. Dani, iată ce cred eu: cred că toate chestiile astea porno contribuie la formarea fanteziilor dar după asta, ele încep să dea rădăcini otrăvitoare în mintea, dar mai ales în inima celui ce consuma aceste futaiuri ireale. Vezi Dani, ipotetic te poţi masturba în timp ce unul o drege pe alta la mijloc de partidă. Teoretic poţi să ejaculezi belind ochii în monitor ba chiar la începutul partidelor fictive, când de regulă tipa îi face BJ sau tipul îi dă limbi tipei. La urma urmei, poţi termina în acelaşi timp când tipul îşi împroaşcă sămânţa peste sânii, faţa, etc etc tipesei. Oricând n-ai face-o, în toate aceste cazuri, Dani, lucrurile nu se vor schimba şi tu niciodată nu te vei afla acolo în platou, niciodată n-o să faci parte din toată treaba asta pe bune. Niciodată nu o să simţi o saturaţie reală şi chiar dacă ejaculezi de zece ori n-o să te simţi cu adevărat satisfăcut consumând porno. Dar n-o spun numai eu! Să vezi că aşa zic tipii de pe forum. Asta îi partea nasoală, Dani. De ce nu zici nimic, bre. Zi-mi şi tu, ce părere ai? Dani tăcea şi îl vedeam făcându-şi nişte loc printre tot gunoiul împrăştiat în capul meu în clipa respectivă . Argumentele anti-porno nu încetau să vină şi să tot vină. Peste vreo 100 de metri s-au adunat zeci de motive care întăreau concluzia că filmele porno nu mă pot ajuta, practic, cu nimic. Întrebarea care rămâne, Dani, este dacă voi ţine eu cont de sumedenia asta de argumente când voi deschide data viitoare un site porno sau vor face faţă toate aceste demonstraţii atunci când alexis va lansa big butt bash 3?
[Eu]
Am 32. Nu pot să zic că îs îndrăgostit orbeşte de viaţa cu care m-am ales dar să zic că-i o nesuferită tot nu pot. E pur şi simplu OK. Dacă vrei să găseşti ceva puturos în existenţa oricărui om o poţi lejer face, aşa cum, cu uşurinţă, dacă tare vrei, poţi găsi numai părţi pozitive în orice lucru de cacao. Nu am de ce mă plânge. Aşa e, am pantalonii rupţi la genunchi şi roşi aproape în transparenţă în zona coaielor. E adevărat, ghetele astea trebuie aruncate pentru că materialul de la călcâi e desfăcut în două şi în orice moment poate să-mi sară gheata. Nostim ar fi să rămân cu un picior în gheată iar cu altul doar în ciorapi (puţin rupţi în vârful degetelor) în troleibuz, bunăoară. Dar, încerc din răsputeri să controlez pasul şi situaţia astfel încât să nu mă pomenesc Doamne Fereşte în circumstanţe asemănătoare. Am o formaţie de post/rock, la repetiţiile căreia mă arăt odată pe săptămână pentru a aduce textele mele noi şi pentru a improviza nişte solo-uri unice, irepetabile, la chitara mea. Apropo, să nu uit să împrumut nişte bani să-mi cumpăr un set nou de corzi. Numai să nu uit. Printre altele, locuiesc încă cu părinţii la Chirova. Pentru mine e super în regulă. Însă, tot parcă aş prefera să găsesc un job care să-mi permită o chirie puturoasă. Dar nu acum. Acum totul e în regulă. Nu vă faceţi griji – mamă, tată– este loc de mai rău, believe me. Doar de n-aş uita să iau de la A. nişte bani pentru un set de corzi. E adevărat, mulţi tineri de vârsta mea concep deja al doilea sau Dă Doamne al treilea făt. Feţi frumoşi. Eeee. Am şi eu prietenă. Lidia o cheamă şi are vreo 23. Sau cât dreaq ar mai avea?! (să nu uit data viitoare s-o întreb). E o femeie de toată averea, dar cu ea nu pot avea nici copii şi nici familie. E o ieşire din impas toată aventura asta a ei cu mine. Nimic mai mult. Cel puţin asta citesc în ochii ei când stăm lihniţi pe canapelele barului după câte un shot. Cu mine familie n-aş întemeia nici eu însumi, dacă aş fi în locul ei sau oricui. Iar asta e iarăşi nostim. Tocmai de asta nici nu pot ţine pică pe Lidia. Nu vreau să fiu stinky la modul ăsta comun şi banal, dar fata asta merită un bărbat cu coaie de aur, cu un viitor luminos. Un adevarat sportiv care sa aibă prieteni în parlament, sau sa meargă la partide de vânatori cu maşina-i luxoasă după care la saună sa răsfută nişte te miri ce fătulici. Vreunul cu viitor luminos. Îl auzi?! Taci dreaq căci cine ştie, poate tocmai aşa voi ajunge eu peste un deceniu. Deşi nu mulţumesc, eu nu o să răsfut pe nimeni . Deocamdată mi se potriveşte postura asta de rocker jerpelit, fără scopuri & planuri, deşi vesel şi spontan – dar care promite să fie o adevărată povară pentru viitoarea sa familie. La naiba cu toate astea, pot striga de sus, mă pot urca chiar şi pe Skytower, pe statuia lui Ştefan etc. de oriunde pot să strig: îmi mergeee demenţial de bine.
[Tania]
După cum spuneam eram în drum spre repetiţie, sau nu contează dacă am spus sau ba. Telefonul a început să vibreze în buzunarul din faţă al scurtei, acela care stă drept la inimă, în cazul în care mai am o inimă. De câte ori mi-am zis să nu-l mai pun acolo, că face rău. Că radiaţia ofileşte inima etc. De fiecare dată uit şi îl pun tot acolo, lângă inimă. Şi de fiecare dată când sună iarăşi şi iarăşi îmi zic că poate de data asta e cineva drag la celălalt capăt şi undele pozitive vor pleca direct spre inimă – înviorând-o. Multora dintre cunoscuţii mei nu le place când văd pe ecranul telefonului lor numere neînregistrate, neştiute. La mine cum nu e înregistrat niciun număr în agenda telefonică pe ecran apar întodeauna cifre. Aha, 523 la sfârşit e cutare, aha, 813 e frate-miu, 088 e cutare şi tot aşa încă vreo alte 15 numere stocate în memoria mea. Aşa îmi place mie să mă distrez. Iar atunci când sună un număr pe care nu-l cunosc întodeauna mi se aprind ochii în mod special. Poate sună o televiziune, un producător sau un coordonator de proiect să-mi propună ceva short-time money. Înainte de a răspunde bat aparatul de două ori în palma mâinii pentru că uneori face nazuri microfonul şi nu aude celălalt ce zic.
„Alo”. Tac. „Alo vorbiţi” zic eu. La celălalt capăt e o voce foarte cunoscută care tot repetă în zădar de câteva ori „alo”. Închid pentru a restarta aparatul. Răspund din a doua oară, merge sunetul, în sfârşit mă aud:
„Da, vă ascult”.
„Alo vitea?”
„Mm, da, da cu cine vorbesc?”
„Ei cum aşa?! Chiar nu mă recunoşti? Nu vreau să cred una ca asta”, spune vocea plăcută şi extrem de familiară. M-am oprit din mers. Am cunoscut bineînţeles vocea. „Tania tu eşti? Sau…”
„Da măi, îi Tania, Tania. Ce faci tu?”
„Păi.. cum.. de unde… cum ai găsit numărul meu?”
„Eh tu, mi l-a dat Botnari care la rândul său l-a cerut de la nuştiu care prieten de-al tău. Săptămâna trecută a avut loc o întâlnirea absolvenţilor… Ca de obicei nu ai venit. Tare am sperat să te revăd să aflu ce mai faci şi am mai vrut … să-mi cer scuze”
„Păi Tania”, zic eu reglându-mi vocea, „sunt foarte ocupat ultima vreme de aia n-am venit. Dar pentru ce să-ţi ceri scuze?”, mă arăt eu interesat.
„Chiar nu-ţi aminteşti ultima discuţie pe care am avut-o într-a 12-a după BAC?”
„Chiar nu-mi amintesc, despre ce am vorbit?”
„Am fost într-o criză atunci şi eram de-a dreptul nebună. La sfârşit ţi-am zis că toată viaţa ta va fi huiovaia şi că vei rătăci numai în mizerie. Aşa mă apucă un sentiment de vinovăţie de fiecare dată când îmi amintesc de vremurile liceului”, a încheiat Tania pe o notă miloasă,
„Tania nu e nevoie să-ţi ceri scuze, eram copii atunci. Acum suntem mari, e în regulă.”
„Şi ia zi-mi, ce mai faci tu, cum ţi s-a aşternut viaţa? S-au scurs totusi peste 10 ani…”
„Ei uite vezi, îţi spun eu că totul e în ordine. Păi ce să fac, sunt căsătorit şi am doi copii…” am ţinut o pauză pentru a pregăti o minciună care s-o impresioneze pe Tania. „Lucrez la ziarul Timpul, îmi merge bine, iată îmi adun bani de o maşină. Soţie frumoasă – copiii adorbabili, totul gospodăreşte.” Iar s-a aşternut o tăcere.
Tania Rotaru s-a măritat cu un lider a unei organizaţii de activişti politici şi sociali. Soţul ei e Tudor Creţu, cunoscutul pupincurist care a lansat portalul unimedia valoarea căruia, citisem recent în presă, se estimează la un milion de dolari. Ştiam asta prea bine. Nu puteam să îmi arăt acum toată nimicnicia pe faţă. Ba chiar am primit plăcere minţind-o.
„Cât de bine îmi pare”, exclamă Tania cu acelaşi entuziasm neschimbat de care dădea dovadă de fiecare dată când afla veşti bune încă de pe timpul liceului. „Dar nu te găsesc pe facebook. Adică vad unul cu numele tău dar nu îl pot accesa să vad dacă eşti tu sau…”, zice ea la un moment dat. Trebuie să recunosc în ceea ce urmează chiar am exagerat.
„Păi am profilul privat. Adică îţi dai seamă am poze cu copiii acolo, poze de la nuntă şi tot restul. Dar uite cum facem, diseară după ce mă eliberez te caut eu pe net şi îţi dau un add pe facebook şi discutăm mai detaliat pe net. Din păcate nu dispun de timp: am o şedinţă foarte importantă la care mă grăbesc.”
„Ok, dar să nu uiţi să mă adaugi în prieteni, te rog. O să te bat la cap dacă uiţi. Vreu foarte mult să-ţi văd copiii. O să-i vezi şi tu pe ai mei…”. „Bine bine, facem…spun eu scurt, pe curând.”
[Facebook]
Nu ştiam pe ce să fiu mai furios: pe faptul că Botnari i-a dat numărul meu Taniei ştiind că lucrul acesta mă va da de-a dura, pe faptul că am minţit cu familia şi jobul şi copiii sau pe faptul că sunt un retard cu chiloţi măjiţi la cur. Bineînţeles, asta deja nu mai conta. Trebuie până diseară să creez un profil de facebook, să încarc poze cu mine şi copiii mei, cu mine şi soţia pupându-mă, dar, mi-am zis, tot până diseară trebuie să fac rost de fotografii cu mine şi Costică Tănase, pentru că pula mea, nu ştiai Dani? S-a adeverit cu câteva clipe în urmă faptul că lucrez la fucking ziarul Timpul, iar o fotografie cu Tănase trebuie musai să-i arăt Taniei ca asta să mă creadă cu adevărat. Dacă mă vede alaturi de Tănase s-a rezolvat: nu mai sunt un pierdevară. O să-i demonstrez Taniei că nu avea dreptate acum câţiva ani. O să se convingă că sunt şi eu ca tot omul. Aşa e, am lucrat la ziarul Timpul pentru 2 săptămâni. Până în momentul în care Tănase şi-a dat seama că reprezint în esenţă o mixtură dintre o diaree proaspăt-prospeţică amestecată cu nişte cacao, astea fiind pe deasupra presurate şi cu nişte condimente. O împuţitură, nu alta. Deci am ce face până diseară. L-am sunat pe Mihai să-i zic că mă doare în pulă de repetiţiile noastre că mi-a căzut nişte treabă şi să se descurce fără mine azi. El m-a trimis la rândul său în pulă şi mi-a zis că nu mai văd în veci niciun fum şi nici pe bani să nu mă apropii să-i cer iarbă. Dar ştiu că până mâine îi trece. M-am întors acasă să iau aparatul foto al surorii mele şi m-am pornit să fac poze în redacţia ziarului Timpul.
[Ziarul Timpul]
La intrarea din spate Pavel vorbea în telefon, probabil cu vreun oarecare procuror sau un alt barosan. Ne-am salutat şi eu am intrat în redacţie aprinzând aparatul de fotografiat. „Salut” zic eu apropiindu-mă de Silviu, care bineînţeles, nici n-a privit spre mine. „Vreu o fotografie două cu domnul Tănase” adaug eu – ca amintire. „Sunt foarte ocupat” mi-a zis Silviu, şi nici nu mă îndoiesc că era. Au uneori volume de muncă mari. Directorul ziarului când m-a văzut, m-a luat pe sus zbierând la mine să părăsesc imediat redacţia iar eu aproape în genunchi îl rugăm să-mi permită o poză ca amintire cu domnul Tănase. „Domnul Tănase vine abia într-o oră”. „Îl aştept” zic eu entuziasmat „vă rog lăsaţi-mă să îl aştept chiar aici pe scaunul acesta”.
Tania era o fată decupată dintr-un peisaj divin, edenic. Turbam zilnic la liceu când o vedeam, şi aproape leşinam când intram cu ea în discuţii. Ea a zis că muzica pe care o ascult e un căcat şi că led zeppelin e o labă tristă şi că o să ajung un drogat din cauza gusturilor mele. Ea zicea asta pentru că mă simpatiza şi că vroia să fiu cu ea, îmi explic acum eu. Dar eu nu puteam fi cu nimeni. Eram mai presus de toate astea. Iubeam dar n-aveam nevoie de relaţie pe atunci. Probabil laba era suficientă pentru astea. Acum la 30 de ani nu pot s-o dezamăgesc pe Tania. Dacă nu de dragul meu şi a măştii identitare false pe care vreau acum să mi-o îmbrac, măcar de dragul vremurilor când Tania umbla din urma mea. Am să fac un profil doar s-o impresionez pe Tania. Mi-a rămas să duc fotografiile cu Tănase acasă şi să le pun pe net. În photoshop voi decupa feţele surorii şi a cumnatului meu, copii mei vor fi Ema (sor’mea care are acum 10 ani) şi mai găsesc ceva pe net… Iar cine dracu va fi soţia mea? Să o rog pe Lidia să facem o poză sărutându-ne? Să o rog oare să devină soţia mea pe facebook pentru un moment? Atât doar încât s-o impresionez pe Tania? Nu, Lidia nu va accepta, ba mai mult de atât mă va şi lasa definitiv în singurătatea mea smelly & shitty şi paranoică. Dar cine să-mi fie soţie? Am nevoie de o soţie arătoasă foc, iar dacă să fim rezonabili: mai frumoasă ca Lidia nu cunosc pe nimeni. Fie, trebuie s-o conving pe Lidia, Dani mă auzi?
Se auzi brusc vocea apăsată a domnului Tănase undeva pe holul redacţiei. Nu era în apele sale cele mai bune. Problemele astea financiare, bată-le să le bată… Umil m-am înfăţişat în faţa lui, furişându-mă pe lângă reporterii harnici cerându-i să pozeze îmbrăţişat cu mine. Sigur că n-a vrut şi m-a rugat să părăsesc imediat redacţia, la ce mă aşteptam eu? Directorul ziarului m-a luat de braţ trăgându-mă spre ieşire. „Vă rog, vă implor” strigam eu pe toată redacţia. Reporteriţele au ieşit toate în coridor şi mă priveau dezgustate toate. Priveau ţintă, neclintit. Aveau în faţa ochilor momentul umilirii mele, atât de glorios. „Ovidiu”, zice Tănase la un moment dat, „cine e ăsta şi ce naiba caută la picioarele mele?” Ovidiu scrâşnind din dinţi, fără să-şi rupă privirea de la mine, i-a spus domnului Tănase cine-s eu şi că mi-am făcut stagierea când terminasem facultatea de Jurnalistică, acum vreo 6 ani. „Fă-ne o fotografie atunci şi lasă-l să plece să nu-l mai văd în redacţia noastră”. Mi-am şters lacrimile şi am întins aparatul domnului director Ovidiu. Erau probabil lacrimile fericirii. „Vă mulţumesc din toată inima îi ziceam domnului Tănase, sunteţi un om foarte bun” i-o tot ungeam. El a schiţat un zâmbet forţat iar eu unul adevărat, plin de satisfacţie şi click, cea mai bună dovadă că eu lucrez la Timpul tocmai s-a produs.
[Lidia]
Două ore am tot stat în Photoshop punând mutra mea în locul cumnatului şi feţişoara splendidă, smolită a Lidiei. Uite cum stăm cu Lida la cununie în biserică? Nu-i aşa că ne potrivim cu Lidia, zi Dani, spune… Am găsit copil pe internet. Lidia zicea că trece pe la mine mai în seară şi i-am propus să facem fotografii cum ne pupăm. Lidia a râs de mine, m-a întrebat dacă sunt beat. Nu eram. Eram fericit. Am un acount cu 20 de frienzi pending. L-am făcut private. Spre seară o să am un account fictiv al unui personaj inventat, cum ţi se pare lucrul ăsta Dani? „ SĂ IEŞIM într-un bar okei din centru să facem poze pupându-ne??????” mi-a tăiat-o Lida. Da spun. „Te rog vreau să le am ca amintire”. Am rugat-o doar dacă poate să-mi plătească singura bere pe care am s-o comand. Lidia a privit în portofel, avea una de 200 – întreagă. „Nu îţi pun nici-o bere până nu mă lămureşti ce ai pus la cale”. O jumătate de oră am tot povestit şi ea mă privea cu jale şi cu milă. După cum spuneam Lidia e cea mai dulce bomboană, e, aproape zahăr topit. A zâmbit la sfârşit şi m-a luat de braţ, şi a zis să mergem. Peste două ore eram înapoi acasă, iar în singurătatea mea în faţa calculatorului pe care îl am încă din ziua în care m-a pupat Tania pe obraz. Am uploadat fotografiile. De când am dat Upload photos, Lidia a devenit soţia mea virtuală dar şi fictivă.
„Ce faci vitea, nu îmi mai dai add?” a zis Tania nemulţumită în receptor.
„Ba uite, chiar acum am ajuns la calculator. Te găsesc imediat, doar o clipă”. A închis fără să mai zică ceva. Caut Tania Rotaru. Găsesc. Add friend. Confirmă imediat. Probabil s-a năpustit pe fotografii. A dat like la poza cu mine, soră-mea şi Lidia, copilul şi soţia mea fictivă. A mai dat un like la poza în care stăm cu Constantin Tănase cuprinşi. Am făcut add imediat şi lui Botnari, care instant m-a luat pe sus că ce-s cu braşoavele astea. Că îs un dement că îs o bucată de căcat de câine uscat pe asfaltul din august. Nu mă prindeam ce îl apucase. I-am zis că e un profil doar pentru Tania şi el a început a râde. „Tania, spune el, ştie totul despre tine şi ce faci tu acum. Eu i-am povestit că eşti săracu de tine, un prăpădit fără casă, muncă şi familie, la ai tăi 30”. Trebuie să recunosc acest fapt nu m-a întristat delocul. Ba dimpotrivă. Mă năvălise nuş ce căcat de stare ruptă, ca atunci când bei cu cineva în tăcere, si eşti abia la a patra băutură, când gândurile încă au o coerenţă aproape lucidă, neinfectată de alcool. Eram, la drept vorbind, foarte fericit, Dani. Fericit de faptul că uite: am un job şi un şef bun, am doi copii şi cea mai frumoasă soţie de pe pământ. Bine, statutul e fictiv, inserat în irealitate (un pic distorsionată, fie), doar în acest colţişor de facebook. Dar uită-te, priveşte acum Dani, am aici cea mai frumoasă soţie – i am fucking married – cu smolita asta, cu Lidia.
hosă, o pivă? 