undi eşti supermăn?

undi-i supermăn sau spidermăn sau bătmăn? stau naverno spiviţi într-un friguşor din niuiork. animalele. oare friguşorul american s-ar numi coldy? sau frozy-bar? haha.

dăunăzi, la intersecţia străzilor dumeniuc şi spătaru, adică în borta curului unde trăiesc eu, a avut loc un incident stânjenitor şi greţos. ora 22 şi-s huiem. vor să traverseze strada nişte tipi. doi păţănaş şi o padrujică. rabocii clas. înspre megapolis îşi indreaptă coaiele un volkswagen sau audi cu nişte viteză. acest autohuikul începe să claxoneze de departe spre rabocii clas. rabocii clas deja e pe partea cealaltă a spătarului. rebeata din tacikă se opresc şi se adresează celor care au traversat… eu cu o ţigară bond în bot şi cu un rottweiler prin preajmă urmărim spectacolul:

– şi chizda mătii di vaflist treşi drumu ş ti uiţ la mini [spun cei krutâe din vehicul, în preajmă 5-6 indivizi aşteaptă microbuz]
– dapu aişi îi zebră, spune modest rabocii clas, văzându-se cum începe să tremure un culiok negru cu calendar pe care îl ţinea în mână
– uăi vaflistule la pula te-am văzut pidarasule. tu eşti un vaflist ian vină încoa să-ţ arăt eu ţie zebră.
– dap noi am trecut pe zebră
– tu şi aşeilalţ sunteţi nişte vaflişti ca ş tătâ lumea blea, ian vină-n-coa s grăim noi mai ca lumea, huisosule.

aişi şoferul m-o pus pe gânduri, adică tătâ lumea îi vaflistcă, m-am întrebat eu indignat, şi, răsuflecându-mi mânecele am înghiţit câteva noduri şi am tăcut ca căcatul în iarbă mai departe. rabocii clas cu capetele plecate au început să se deplaseze umiliţi şi întristaţi pe dumeniuc în deal. rebeata cu tacika s-au deplasat în continuare.

nie nu ni-i lene nişodată să dau drumu la maşini. nie niş nu-ni trebe blea linii albe pe drum. da mai există oameni care supără pe alţi oameni. eu vreu zebră la dumeniuc în vale pentru cazuri di aistea. di şi menţii [antipozii lu bătmăn etc] au pus cândva znak apoi l-au scos. menţii trebu să aducă nişte tablicike albastre cu inaplaniteni care trec gen drumul, şi să le instaleze pt bâdle în mărsădăsuri.

apropo de frustrări. pe mine m-o frustrat faptul că eram neputincios. nu puteam să fac nişo pulă. acum unde-i dreptatea? răspuns: în cur.

sunt o maşinărie care generează frustrări. care se luptă cu vântul. sper că tu nu eşti ca mine.

adevărata istorie a ultimei lente gheorghevskaia din RM

lucrurile care s-au întâmplat ieri în piaţa marii adunări naţionale s-ar putea să vă cutremure şi să vă zguduie inimioarele. pe 4 mai 2011 zeci de tineri care se declară moldoveni, pedeasupra şi patrioţi, au scos din buzunare o gheorghevskaia lenta nemaipomenit de lungă. moldovenii care se consideră români şi care recunosc doar limba română iar pe cea moldovenească se beşesc intens, deci acest fel de moldoveni treceau pe alături şi blăstămau şi suduiau pe moldovenii cu gheorghevskaia.

troleibuzele pe care le-a adus dorin chirtoacă treceau agale pe bulevard. unele dintre ele, dintre troleibuze am în vedere, erau deja istovite şi mergeau încetinit. altele însă, tot la troleibuze mă refer zaebali, erau prea agitate şi se putea vedea lesne că ceva le calcă pe nervi.
tinerii moldoveni cu gheorghevskaia scandau victorie victorie. atmosfera era cu adevărat impresionantă. în aer plutea un iz de sărbătoare.
brusc, unul dintre troleibuze îşi ieşi din sărite. dar vai! ce să vedem noi? se pare că acest troleibuz seamănă leit cu cel pe care l-a condus chirtoacă când a plătit şi amendă că n-avea permis. dar de unde să ştim noi dacă era sigur anume acel troleu sau nu? ele jă toate erau la fel.

troleibuzul înfuriat şi posedat de un spirit cu adevărat patriotic a ieşit zbuciumat din traiectoria sa regulamentară şi a început să meargă însălbătăcit peste trupurile tinerilor moldoveni care ţineau în mâini una dintre cela mai lungi gheorghevskie lente pe care eu le-am văzut vreodată. aşadar troleibuzul călca cu furie şi răzbunare pe tinerii ruşi concenîe priduraşi care nu învaţă limba natală a republicii moldova. mânuţe inocente săreau de sub roţile trabzikului. capete sfărmându-se se puteau auzi cum trosnesc dacă erai la 10 metri de accident. ceea ce-i curios, troleibuzul alegea cu luciditate pe cine să nimicească şi pe cine nu. ceea ce vreau să spun e că troleul nimicea doar pe moldovenii cu gheorghevskaia şi pe moldovenii care erau alături şi care vorbeau moldoveneasca. foarte straniu acest lucru, însă pe moldovenii care se considerau români basarabeni şi care vorbeau româna şi care stăteau doar la 2 metri de mulţimea cu gheorghevskaia troleul nu-i călca.

a venit şi un moment final în care totul se liniştise. moldovenii cu gheorghevskaia zăceau toţi doborâţi la pământ. cei din interiorul troleibuzului erau morţi şi ei pentru că erau ruşi debili pe care îi enerva faptul că în troleibuz cânta ion şi doina aldea. s-au terminat ţipetele moldovenilor scârboşi. acum e numai linişte în jur. nici poliţia nici urgenţa nu au apărut încă şi chiar nici nu vroiau să apară pt că le era pohui de oamenii nenormali care au decedat. presa şi televiziunea se scărpinau în cur şi faceau ştiri despre lenuţa burghilă şi godea. bloggerii n-au scris nimic despre asta că mâncau la câcat şi se lăsau cumpăraţi de bodiu într-un offline cretin.

aşadar, ţipenie totală. linişte absolută. doar o inimă care se zbate în disperare, dar care se stinge şi ea într-un final. e inima unui moldovan cu gheorghevskaia. râuleţe de sânge s-au format. băltoace roşii pe trotuar,… sub arcă,… pe bulevard. gheorghevskaia lenta îmbiba cu nesaţ sângele de pe jos. pe cer apăruse curcubeul după un potop de sânge. când toţi au coborât privirile dinspre curcubeu spre gheorghevskaia lenta au văzut o minune. din culorile celea neponeatnâe, au apărut culorile: albastru galben roşu. toţi au înţeles că se întâmplase o adevărată minune.

de-a lungul bulevardului ştefan cel mare era întinsă o panglică însângerată pe alocuri. dar, era întinsă o panglică care simboliza, de această dată, tricolorul român.

troleibuzul şi-a continuat traseul de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.