te trezeşti dimineaţa iar peste tine dau năvală sărbătorile şi toate micile momente care se numesc bucurii, deşi deloc nu par a fi. totodată te sinchisesc şi toate momentele care se numesc consecinţe. poate că anume din asta sunt construite sărbătorile: din bucurii şi din consecinţe. perioadele acestea sunt, după cum arată obişnuirea noastră, conclusive. poate de atâta că i sfârşit de an… dar poate că pur şi simplu noi singuri investim aşteptări în ele. iar concluzia la care ajungem de sărbători, dacă so luăm pe bune, nu e una din cele mai bune. cu ce te-ai ales pac pac pac – tragi linia – ce vrei să mai ai în anul care vine pac pac pac – tragi altă linie – şi tot aşa. păi, şi cu ce naiba te-ai ales, ia zi-mi şi mie… cu un căcat te-ai ales şi cu un căcat te vei alege şi peste 10 ani şi la sfârşitul vieţii. pentru că lucrurile care sunt importante cu adevărat nu pot fi conclusive la sfârşit de an, sau la mijloc de an sau oricând ţi se scoală ţie. momentele pentru care trăim trec neobservat prin noi, pentru scurt timp, şi repede ne leapădă şi dispar. tu nu ai timp să-l prinzi, cu atât mai mult să l înscrii pe your „done” versus „to do list”.
cândva, după epuizarea tuturor to do list-urilor vom sta aliniaţi toţi la un loc iar peste noi se vor pişa nişte creaturi extraterestre, cu testicule în loc de urechi, şi cur în loc de faţă. Atunci arătaţi-vă realizările, listele, salariile, economiile.
trist…
Crăciun de atmosferă vă doresc
hosă, o pivă? 