drogurile

e plăcut să crezi că eşti liber. anyway, libertatea deplină mi se pare iluzorie. orice libertate de orice natură şi context este limitată de însuşi natura sau contextul ei. libertatea de a crede, bunăoară. liber că nu ai responsabilităţi/ghimaroi. liber să bei – liber să fumezi, într-un cuvânt să te droghezi. liber de a procura noi dependenţe. cum ar fi dependenţa de salariu ok, sau cea de-a fi recunoscut/acceptat în mediul de activitate micro societate etc. care believe me e oricum de tot căcatul.

să bei mult îi fain. să bei şi să rămâi neschimbat. să bei şi să fumezi disperat. să bei mult şi să dormi bine – între 7 şi 8 ore per noapte. emoţiile să nu te zaibească. nimic sau nimeni să nu te limiteze. e super. e super când călătoriile cu microbuzul devin un moment de lectură. câte 5-7 pagini zilnice de apropiere de Ortodoxie alături de interviurile cu Stăniloae. gândurile stau grămăjoară şi se pronunţă despre monahie, despre păcat, despre unirea trupească dintre bărbat şi femeie, despre taina acestei uniri (atenţie!) prin căsătorie. despre regrete, şi desigur meditaţii asupra suferinţei, impotenţei umane de a atinge fericirea.

mă întreb, dacă nu m-aş droga aş scăpa de suferinţă, de singurătate, de smerenie. deşi puţin probabil. privind oamenii din jur, ei nu se droghează dar parcă suferă şi ei. s-ar putea să greşesc dar impresia că oamenii înnebunesc & se consumă cu faţa orgolios îndreptată str8. iar din fiecare dintre noi va rămâne peste ani doar un ciot. pe care grijile acestor zile nu îl vor mai putea freca roade sau devora.

acum sunt tânăr şi mă bucur că am putere pentru droguri. pentru moment consider că fericirea se ascunde în lucrurile neînsemnate aparent şi apropo nemateriale. când o să îmbătrânesc o să îmi găsesc alte ocupaţii şi alte consideraţiuni. dar să nu ne grăbim.