Igor Cobileanski şi noua sa «Colecţie de arome»

Duminică, 2 iunie, la cinematograful Odeon din capitală, în cadrul festivalului de film documentar Cronograf, a avut loc premiera filmului artistic „Colecţia de arome” al cărui autor este Igor Cobileanski. Scurtmetrajul a durat 15 minute şi chiar dacă a început cu o oarecare întârziere, publicul s-a arătat răbdător.

Trebuie să recunoasc, subiectul filmului „Colecţia de arome” mi s-a părut unul oarecum exotic pentru spațiul basa. Chiar dacă scenele din scurtmetrajul lui Cobileanski reflectau, şi de această dată, condiţia sărăcăcioasă a poporului moldav, mizeria socială care ne înconjoară, diferenţele enorme dintre clasele sociale, pelicula a avut un deznodământ cel puţin neobişnuit. Victor este un băieţel de 12 ani care împreună cu tatăl său acceptă regulile unui joc alienat pentru a face rost de nişte bani necesari pentru tratamentul mamei sale. Timp în care tatăl său minte că pleacă să împrumute nişte bani de la un vecin, Victor merge la un prieten/coleg de-al său, care e acoperit în bandaje, pentru a împrumuta de la acesta o pereche de ghete. Aici are loc un dialog dintre cei doi copii în contextul căruia regizorul şi scenaristul Cobileanski schițează un laitmotiv tragi-comic. Unul dintre băieţi ridică întrebarea: oare cine este mai puternic Mike Tyson sau Bruce Lee? Protagonistul nostru răspunde că Bruce Lee, motivând că acesta din urmă fost karatist, însă colegul său i-o taie: păi bine, dar ştiai că Mike Tyson are puterea lovitorii echivalentă cu 300 de kilograme? Victor îşi ia ghetele împrumutate, miroase aromatizantul în formă de brăduţ, care de obicei se pune în saloanele automobilelor pentru miros plăcut, şi pleacă împreună cu taică-su la marginea localităţii. Apropo de localitate, pelicula nu trădează locaţia concretă a evenimentelor fictive din film. Deşi, în scena de final în cadru apar clădirile de la ieşirea din Chişinău, care simbolizează Porţile oraşului, mi s-a creat impresia că povestea nu este tocmai urbană. De altfel, un copil din Chişinău nu se mai miră/bucură în zilele noastre de un aromatizant în formă de brăduț. Un copil de 12 ani din Chişinău, îndeosebi care provine din familiile anevoioase, nu are dreptul să fie fascinat de un asemenea lucru. Una peste alta, tatăl şi fiul ajung într-o câmpie unde s-au adunat mai multe asemenea perechi (tați-fii). În scurt timp, la faţa locului se ivesc două maşini luxoase, un Hummer şi un Mercedes, care chipurile, ar anunţa o trecere înspre mistic în întreaga atmosferă a filmului. Necunoscutul din Mercedes, care pare să fie vreun mafiot obsedat de senzaţii tari dar totodată bolnăvicioase face semn să înceapă parada. Care paradă? Taţii veniţi împreună cu odraslele lor au ocazia să câştige bani (100 de euro, am impresia) dacă îşi lasă fii să se lupte între ei. Se formează un cerc împrejurul lui Victor şi a oponentului său (un oarecare copil de vârsta sa). Li se explică regulile şi li se dă semn să înceapă lupta. Bineînţeles Igor Cobileanski este un cineast de o valoare indubitabilă. Nici nu se poate pune în discuţie capacităţile sale regizorale, care trebuie să recunoaştem sunt la gradul superlativ. Însă, nu mă pot abţine din a spune că lupta dintre doi copii de 12 ani, în cazul filmului „Colecţia de arome”, a părut de-a dreptul ridicolă, dacă nu cumva hazlie. Ţin să menţionez că nu mă refer la ideea luptei sau la situaţia în sine. Fac referire doar la produsul vizual propriu-zis, care a rezultat din ideea unei lupte dintre doi copii. A fost într-adevăr o scenă dificilă şi realizarea ei în orice context urma să lase fisuri. Asumându-şi acest risc, trecând peste zâmbetele unor spectatori provocate de momentele luptei, Cobileanski îl face totuşi pe Victor învingător. Tatăl se apropie de maşina bossului şi îşi primeşte răsplata. Victor la rândul său primeşte un aromatizant în formă de brăduţ şi pare să rămână încântat. După luptă, tatăl şi fiul stau mulţumiţi într-o poieniţă pentru a-şi trage sufletele iar Victor îşi întreabă tatăl: cum crezi, cine ar câştiga în lupta dintre Mike Tyson şi Bruce Lee? Tatăl dă acelaşi răspuns pe care l-a dat şi fiu-su mai devreme. Şi, pur şi simplu adorabil, Victor i-o taie cu puterea incredibilă a boxerului american, aceasta fiind și scena de încheiere.

Se pare că Igor Cobileanski a reuşit un experiment rezultativ lansându-şi „Colecţia de arome”. Nu spun că e un experiment cinematografic, ci mai curând stilistic. Se vede cu ochiul liber că a încercat o „ardere de etapă” vitală în activitatea oricărui autor. Exercițiu pe care publicul nu neapărat l-a constatat, decât doar printr-o superficială replică: „Oh, Cobileanski devine profund?!”. A reuşit, în calitatea sa de autor, să inducă publicul în doar 15 minute într-o atmosferă oarecum mistică şi tulbure, exact cum georgianul Gela Babluani a făcut-o în 95 de minute în filmul „Tzameti 13” (2005). Nu am făcut neapărat trimitere la subiectul propriu-zis al filmului francez, dar nici nu pot să neg faptul că totuși m-am referit la anumite asemănări generale, la nivel de idée. Și, desigur, fără să vrei, îți aduci aminte și de Fight Club. Un „junior fight club”.

Una peste alta, Igor Cobileanski, după ce am privit „Colecţia de arome”, rămâne a fi în continuare regizorul meu preferat din lista celor câţiva pe care îi avem.