clasa întâi (dai copilul la muzică, desen sau dans?)

pentru majoritatea învăţăceilor sfârşitul lunii mai reprezintă o perioadă de stres. fie că e vorba de studenţii din ultimul an, ajunşi în momentul de a-şi apăra teza de licenţă şi a susţine aşa numitele examene de stat, fie de elevii din clasa 12 a, care deja au adunat câte 500+ lei pentru bac, fie că vorbim despre cei care termină kindergartenul şi merg în clasa întâi. ema are 6 ani şi câteva luni. în acest sfârşit de mai, ema şi cu maică sa au mers de au dat probe de intrare pentru a nimeri pe listele celor acceptaţi în vreuna dintre clasele (întâi) cu profil. ema şi cu maică sa, pe tot parcursul acestei săptămâni, au avut momente teribile de stres.

copiii, îndeosebi în aşa situaţii, adună pe umerii lor toate frustrările părinţilor lor şi devin, fără să vrea, e drept, o ocazie de realizare (cel puţin educațional-socială) a părinţilor săi mai puţin realizaţi sau ne-realizati până la capăt (orice ar însemna asta?!). ceea ce vreau să spun e că părinţii prin intermediul copiilor lor vor să îşi continuie realizarea ( fie ea socială sau uatevăr). părintele îşi doreşte ca odrasla lui să fie inclusă în listele claselor bune şi foarte bune, că acesta să nu cumva aibă aceeaşi soartă educațional-mediocră (la o adică) pe care a avuto el/ea la vremea sa. prin implicarea excesivă a părintelui în aranjarea copilului său într un liceu/şcoală bună, părintele încearcă să se realizeze şi pe el însuși. va fi considerat efortul/rezultatul şi un succes al său, pe lângă al copilului. și acum credeţi mă (căci am urmărit/observat): etapa anterioară (dpdv educațional), și anume înscrierea la grădiniţă a copilului, se face aproape lejer în comparaţie cu înscrierea în clasa întâi. e inutil de stresant săți înscrii copilul în clasa întâi. am văzut lately vecini care se văicărau excesiv că odrasla nu a fost acceptată în clasa cu profil muzical, coreografic sau desen. tragedie nu alta.

ema are 6 ani şi câteva luni. după câteva zile de stres (pentru ea şi pentru maică sa), ambele sunt acum liniştite şi smerite. maică sa e calmă pentru că îi împăcată cu faptul că cel puţin a încercat din răsputeri să se dedice înscrierii în clasa întâi (proces care nu sa soldat cu aproape niciun rezultat deocamdată) iar ema e calmă pentru că îşi are noii săi pantofiori pentru matineul dedicat absolvirii grădiniţei. mie o sămi fie dor de grădiniţa emei, și dacă nu vați priceput încă, ema este surioara mea mai mică, pe care obişnuiam so aduc de la grădiniţă câteodată.

e firesc să te lupţi pentru cel mai bun viitor al copilului tău, asta te face un părinte cumsecade. eu totuși cred că un copil are nevoie cel mai mult de disciplină şi severitate în procesul formării lui (astea două diminuate cu multă dragoste&afecţiune, bineînţeles). e un lucru (disciplina!) care nicio clasă şi niciun profesor no să io dea niciodată copilului tău (apropo de cei 7 ani de acasă). asta, cred eu, e adevărata luptă pentru viitorul copilului tău. ce ţine de clasele primare, gimnaziu, liceu, domeniul & sfera universitară – astea toate îmi par căcat de bou, cum spun americanii (bine nici să exagerezi săți dai copilul într o școală plină de retarzi de la periferia vreunei suburbii. nici chiar).

cam asta am vrut eu să spun despre clasa 1. copii sunt diferiţi. părinţii îs la fel de diferiţi.

Lasă un comentariu

Filed under Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s