către sfârşitul săptămânii trecute, deşi la mijlocul lunii ianuarie, afară stătea un aer primăvăratic. îmi ţineam drumul spre lucru. ma sunat, pe neprins de veste, scriitorul şi vedeta TV constantin cheianu. trebuie să recunosc, acest lucru ma lovit direct în tâmplă, metaforic vorbind. pentru că literalmente vorbind, tâmplele mele în acele momente erau deja ciocănite de cele 10 beri, consumul cărora so terimnat, cu mai puţin de 14 ore în urmă. maş fi aşteptat să fie oricine la telefon: kolea din nimoreni, care mă tot cheamă de o lună la băut în sat, natalia cheptene, care sa retras din TV, vlad plahotniuc care sămi propună să scriu pentru el, vecinu de la al 4-lea cu care ne certam de mai bine de un an să nu fumeze în lift, seva cernei care sămi propună să scriu editoriale pentru săptămâna, filat, care să îmi propună o sesiune de masturbare întrun cabinet de primministru… deci putea fi oricine, numai nu domnul cheianu. unde mai pui faptul că el, costea cum ar veni, nu ar avea nimic în comun cu mine. unu la mână e un dramaturg oldschool. doi la mână a optat pentru o carieră de vedetă, unde, să fim sinceri, se descurcă mai bine decât în scriitură. şi trei la mână, costică dacă miar arde un pumn în meclă mar da jos dintro bucată, aşa că înainte săi spun toate astea în faţă, îmi înkid eblornitza şi spun amabil:
„vă ascult domnule cheianu, cu ce vă pot ajuta?”
„mda…” zice costică după o pauză. „am nevoie de un text de la tine”, a mornăit el în receptor, exact cum obişnuieşte so facă în platoul – mai pe scurt.
„ei nu mai spuneţi dnule cheianu”, mă fac că mă mir eu.
„băi tu, ian lasă aerele de grozav. eu te rog să mă ajuţi nu fi bou”, spune el.
costică ma prins exact în drum spre petiorocika. mergeam în skimbul de noapte şi după cum vă spuneam apelul lui chiar mă luase prin surprindere. mă căutam de ţigări. cu această nobilă ocazie (la acest apel-surpriză mă refer) de ce naş fuma? chiar dacă nu aveam niciun chester. fiind în acel moment în perimetrul unei staţii mam dat lângă trei taxişti.
„serviţimă cu o ţigară, vă rog”, şi întind mâna gata să iau din oricare pachet primul întins.
„da şi, frizeriile nu lucrează, ori tu eşti galubeznea? – mio taie unu cu o cafea în mână. ceilalţi doi au râs mujeceşte.
„dnule cheianu, vă ascult”.
„băi, e vorba de tolea, clar lucru…”
„da shii cu tolea?” întreb eu mirat.
„tolea săracu ultima vreme îi pe narkata”, spune trist cheianu.
„ei ş eu îs pe pivă” zic eu vesel. „acuma ce să facem?”.
„nu, bre. tu nu înţelegi. tolea o kikat iar pe cocaincek”.
„hmm, înseamnă căi dă alde ţopa bani buni”, spun eu pe un ton şmecher…
cheaianu face o scurtă pauză.
„tolea când e pe kokaină îi om pierdut”, sa myhnit costică.
„ş ce maţi sunat, dle cheianu, svă jăluitz? navetz urechi libere pe acolo pi la mai pe scurt?”
„băi, durbală când cade pe cocaină el pur şi simplu îmblă căcat în pantaloni. literalmente. tu nu înţelegi hose, di la dânsu efectiv miroase”, spune cheianu tuşind scurt. „pute dea binelea. unu eu mam kam zakalebit săi rabd putoarea”, adăugă el.
„cum asha?!” mă mir eu.
„tu nu înţelegi, eşti handicapat? deci dacă tolea trage dimineaţa două darojte îi poţi spune adio. la filmări vine căcat în pantaloni, la academie tot aşa. de aici nasul alb, dar la celălalt capăt – totul cafeniu. şi ştii cum lui îi mai place să îmble în alb… trebu săl scoatem urgent de pe cocaină” îmi spune pe un ton de reproş cheianu.
„dle cheianu, eu acu intru în schimbul de noapte, aţi înnebunit ce vreţi să vă fac?”
„ar fi o soluţie”, spune el.
„dodon?”, încerc să glumesc eu demodat şi deloc hazliu.
„exact”, zice cheianu.
„înţelegi tu, durbală o căzut pe cocaină pt că lo lăsat fimeia lu dodon, cu care durbală avea o aventură amoroasă secretă”….
eu, ajungând în faţa magazinului, îl văd la rampă pe dima. mă apropii cu telefonul încă la ureche, profitând de pauza care sa ivit între mine şi cheianu întind mâna şi mă salut cu dima. îi fac semn cu două degete la buze sămi dea o ţigară. el îmi dă un winston.
„dnule cheianu, mai pe scurt, vorba dumneavoastră…”
„scrie o poezie de dragoste”, zice cheianu.
„să fac ceee? ce fel de poezie de dragoste dle cheianu?” strig eu în receptor
„dacă scrii o poezie frumoasă de dragoste, cum numai tu o poţi face, eu o voi semna cu numele iubitei şi o voi trimite, iakabă, lu tolea. acesta va afla ca ea îl mai iubeşte şi va înceta dracului să umble cu pantalonii murdari de căcat” se înfuriase costică.
„cât? i-o tai deodată.
„da tu cât vrei?”
„durbală îi prietenu dvs cel mai bun, nui aşa?”
„cel mai bun.” zice el.
„200.” tuşesc şi eu scurt – numi place winstonul. are un gust specific. îţi usucă în gură şi e parcă aromatizat nu ştiu cum nefiresc.
„pentru o poezea douăsute???”, se miră costică. „te crezi mare gandon de poet?”
„nu uitaţi,vorbim de tolea, dle cheianu. gândiţivă şi dvs – no să mai fie putoarea asta peste tot chişinăul dle cheianu. în platou curat, la academie curat, la televizor – la urma urmei-curat. e o afacere bună 200 de euro”, încerc săl conving eu.
„e prea mult băi”, ezită cheianu.
„mergeţi atunci la altcineva cu rugamintea asta. bunăoară, îl puteţi ruga pe păun să vă scrie o poezie frumoasă de dragoste. de ce mă sunaţi pe mine?”.
„eeei păun numa de dragoste a săţi şi scrie”, se revoltă el. „păun dacă o săţi scrie o poezie de dragoste numai erizanu o so înţeleagă”, mi sa plâns costică.
„cu mai puţin de 200 nu scriu un vers”, mam indignat.
„fie şi 200. dar dolari”, negociază el.
„euro domnule!”.
„fie”, zice costică. „dar să fie o poezie bună de altfel ai belito. dacă eu nu scap de nasul cela albit de cocaină şi de putoarea cafenie, să ştii că tu vei răspunde cu moaca”.
„staţi fără griji domnule cheianu. vă scriu o poezie dragostoasă că înmuiem inima lu tolea cât ai clipi. dar dintâi banii. az noapte o scriu. vă trimit imediat printrun sms datele de card unde să aruncaţi euro şi imediat cei văd intraţi pe cont – expediez, tot mâine dacă e, textul de dragoste.
„batem palma!” mornăise în stilul său cheianu.
„da!” am chiţcăit eu şi am închis.
katea ieşise la o ţigară în acel moment cu încă vreo trei angajaţi. directorul şi dir adjunct al magazinului, katea şi olia, sunt două foste rockeritze. tare de treabă femeile. se uită directoarea la ceasul de pe mâna ei. acele arătau că am întârziat zece minute, îmi întinde încheitura braţului să văd ş eu că aşa este.
„pocemu opazdal, vitea?” se străduie să nu zâmbească katea.
„izvinite. bolishe ne budu”
„vsegda tak govorish”, insistă să mă certe adjuncta.
„pil vcera?” mă încearcă de sus katea.
„toka 4 piva i vsio”, răspund.
„maladetz, normalino vetiok”.
„samyi lucishyi rabotnic” – zice katea schiţând un zâmbet care dezvăluia o tentativă modestă de flirt: „idi davai rabotai…”.
am plecat fuga la vestiar, miam pus ecusonul, şi mă plimbam prin magazin gândindumă la nişte versuri de dragoste.
hosă, o pivă? 