mini-cronică apărută în ziarul municipal Capitala, astăzi, 27 iunie 2012
…
Tarantino & viteza naraţiunii
„Crede şi se va scula” se deosebeşte de toate textele semnate de Oleg Carp pe care am avut ocazia să le citesc până în acest moment. Oricum, se pare că volumul de proză despre care vorbim nu poate fi supus unei analize prin comparaţie. Scriitura prozatorului rebel a urcat indiscutabil cu o treaptă mai sus în ceea ce priveşte maturitate şi calitate. Autorul a pus reuşit gheara pe procedeul naraţiunii chiar dacă în câteva rânduri ne aruncă o momeală sub forma naraţiunii experimentale. O asociere foarte puternică cu Daniil Harms putem observa la acest capitol iar ca să mă las înţeles şi să-mi demonstrez afirmaţia, voi aduce drept exemplu istorioara (p. 72 – 74) care implică două personaje pe alocuri Harmsiene şi pe jumătate inspirate parcă din creaţia lui Tarantino. Vorbim aici bineînţeles de Malici şi Petrov şi rucsacul lor fermecat. Construcţia frazei scurte şi absurdul situaţiei m-au dus nemijlocit la textele lui Harms. Dar cel mai mult m-a făcut să-mi aduc aminte de scriitura rusului a fost ritmurile folosite de Carp, viteza naraţiunii, şi nu în ultimul rând povestea fracturată (acuma să nu insinuaţi că s-a comis o trimitere la „Fracturism”). Pe de altă parte, indiferent dacă autorul basarabean a făcut intenţionat aluzie la celebrul „Pulp Fiction” din 1994, semnat de Tarantino, dar rucsacul magic pe care l-a căpătat taximetristul din respectivul fragment avea un conţinut asemănător servietei lui Samuel L Jackson şi John Travolta. Adicălea, e vorba de un conţinut fantastic şi ademenitor dar care nu i se arată cititorului (în cazul notru) în chip şi fel.
Marijuana & Laura & Diana
Subiectul romanului este un puzzle. Acuma dacă eu aş fi auzit o asemenea expresie în adresa unei cărţi aş fi ajuns la concluzia că autorul frazei este un impostor. Dar, dacă e să o luăm deschis, subiectul este atât de împrăştiat, încât Carp se joacă riscant cu răbdarea, atenţia, şi pregătirea literară a cititorului său. Două personaje sunt întodeauna prezente în jurul eroului nostru, Laura şi Diana. Cu riscul să fiu împroşcat cu legume alterate, o să-mi permit să afirm că în repetate rânduri aceste două personaje se contopesc în unul singur: femeia astronauţilor, sau femeia impotentului. Nu este mare noutate dacă vom menţiona că titlul romanului te duce cu gândul imediat la soarta unui bărbat care suferă de impotenţă. Spre finalul cărţii aşa se întâmplă. Dar până atunci personajul nostru, împreună cu ai săi trei astronauţi, trăieşte pasiunea îndrăgostirii, pasiunea poftelor trupeşti inclusiv, cum fără asta, nesaţul de marijuana. În acest context o să ne punem mâinile în cap, noi, adică cititorii, şi o să exclamăm că nu se mai poate aşa: încă o carte despre sex şi droguri. Unul eu, sunt de părere că proza alcoolului, proza sexului şi proza drogurilor demult a fost consumată. „Crede şi se va scula” este un volum de proză care în mare parte reuşeşte să scape de clişeul „generaţiei 2000” (pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic) cu atât mai mult că aceste subiecte au fost tratate de proza universală a anilor 70-80. Cu toate că o să ne împiedicăm în cartea de azi de subiectul drogului şi inevitabil de subiectul femeii, proza lui Carp deschide şi dimensiuni lirice şi meditative cât încape. Bunăoară, aşa se întâmpă atunci când facem cunoştinţă cu cei trei astronauţi, care în esenţă sunt personalităţile schizofrenice care habitează în mintea personajului central. Latura binelui şi a răului nu lipseşte nici ea. Conflictul dintre estetic şi apocaliptic în faza astronauţilor este redat pe o tonalitate serioasă & voce matură, dar în acelaşi timp accesibilă, conflictul fiind pus în joc printr-un procedeu plăcut şi comestibil. Fragmentele-experiment sunt plasate şi ele pe alocuri. O să ne amintim aici de scena dulăpiorului. O formidabilă porţiune de text care nu vine decât să ne minuneze, în pofida creierului ars de marijuana a eroului principal. Un exerciţiu literar irepetabil atunci când personajul Carp face schimb existenţial cu un dulăpior, schimbul producându-se pentru doar o fracţiune de timp, însă, printr-un discurs duplit de inspiraţie. Apropo de creierul ars de droguri: autorul lasă adesea acest fapt la absolută iveală şi vizibilitate. Naratorul nu ascunde pentru niciun moment efectul ierbii, astfel încât, pe tot parcursul romanului, au loc alunecări de suprafaţa discursului central, dacă e să admitem că există un atare discurs.
…
hosă, o pivă? 