t x t

norocul meu este că, de doar două ori în ultimii 5 ani de porcării
capul îmi crăpase în cioburi de alcool. dimineaţa asta,
mai bine zis amiaza asta, nu facea parte din acele 2 ori
în care căpăţâna mea, dădea semnale de explozie. m-am trezit
ca de obicei. în faţa oglinzii: mutriţa mea umflată, respiraţie insuportabilă,
dorinţe acute de a merge la veceu. adică, totul e în regulă, nimic ieşit din comun.

m-am aşezat în faţa calculatorului. îmi mai ieşea, recunosc, în ritmuri mai lente,
toată consumaţia de ieri. încetişor m-am apucat de lucru. am pornit un mic chestionar
pentru hosă o pivă?. către ora două, ea, m-a sunat şi mi-a cerut o întâlnire.

să spun sincer asta m-a facut să-mi stăpânesc cu greu emoţiile.
am umblat buimac prin casă timp de 20 de minute. am încercat să fumez
dar ţigara m-a înmuiat şi mai tare. din cauza celor aproape 2 pachete de ţigări
băgate în mine cu o zi în urmă.

în mare, lucrurile mergeau strună. chestionarul mergea ok. oamenii răspundeau
rapid. ea mi-a cerut să ne vedem, ce-mi trebuia mai mult?

lucru. ah da, în ziua ceea nu prea am avut multe de făcut. doar de mers de ridicat
nişte tipărituri de la logos. o nimica toată.

înainte de a ieşi din casă, m-am spălat. am ţinut jetul de apă fierbinte mult şi
insistent deasupra feţei mele. evident, că aveam scopul să-mi dezumflu mutra.
evident, n-a funcţionat aproape deloc.

ieşisem, în ziua asta, cu capul umed. mi-am luat 13. mă ducea pe meşterul manole
unde era logosul. aveam emoţii. părul ei roşcat, îmi inunda fanteziile.
eram fericit dar, destul de împrăştiat. troleibuzul mergea incet şi primeam plăcere
de la fiecare zguduitură. diseară trebuie să fiu la înalţime. acesta era unicul gând
care mă poseda fără întrerupere.

sincer să fiu, am încercat s-o sun de vreo două ori. ce sa mint, am sunat-o doar
o singură dată…nereuşit. mi-a zis, în două cuvinte, să mă astâmpăr. aşa şi am făcut
acum? oare astăzi să fie ziua în care să-mi sărbătoresc destinul reuşit?
ne-am înţeles la telefon că-i dau un semn când mă eliberez şi ajung în centru.
zis şi făcut… de ce nu? la urma urmei, eram nebun dupa ea, umblam cu paiele în cap,
tocmai bun de legat.

am ajuns în oficiu pe la 17. am pus tipăriturile într-un colţ. vlad, nu a avut nicio pretenţie la mine.
sau chiar daca aş fi având, cel puţin nu mi-a reproşat nimic. asta m-a facut să mă simt
uşurat.
am pornit spre centru.

în troleul 10, simţeam cum ies din mine ultimii vapori de alcool. asta mă încordează
cel mai tare. a doua zi după ce bei, sărbătoreşti cu o fericire de copil, ieşirea ultimului
val de alcool din trupu’ţi rotund. am ieşit viu şi din ziua de ieri – mi-am zis în şoaptă, să nu
mă audă bătrânica de alături.

la asachi, mă aştepta junior. îngheţase deja. eu, ca de obicei, nu ezit niciodată
să întârzii cu minimum 10 minute. sunt recunoscător prietenilor mei
că nu se supără niciodată pe mine.

timp de 5 minute discutam despre câştigul lui sherif în faţa celor de la dinamo kiev.
ne bucuram copilăreşte. am pus la cale o vizită vreunui oficiu de bookmaker.
dar asta pentru alte zile… acum mergem să bem o bere.

evident, doar o bere şi eu voi zbura pe aripile prosteşti şi tâmpite ale dragostei.
sunt eu oare fericit? fără îndoială. da. junior beau berea asta, scriu un sms,
am futut-o din gară. junior s-a întristat. era trist chiar şi atunci cand i-am zis
unde merg şi cu cine mă văd. mă privea în ochi, deşi se putea lesne observa că
priveşte prin mine. ceea ce caută el cu privirea, e, de fapt, peretele din spatele meu.
eram la berloga. îmi era clar deja că nu merg nicăieri. e ora 8 seară şi junior
nu mai are cu ce se întoarce în sat. n-are unde rămâne în oraş. era de datoria mea
să nu-l las.

şi iată-mă-s. lupt între femeie şi prieten. luptă în care, femeia deocamdată n-a
ştiut victorie. pe de alta parte, de asta dată, nici nu poate fi vorba de o luptă.
am aşteptat anume femeia asta timp de doi ani. ce pula? mai umblu
de-a masturbatul încă vreo doi? nu. hotărât. nu… am zis cu voce tare şi junior
în sfârşit s-a concentrat asupra mea.

înca o bere. merg cu siguranţă să mă văd cu ea. bag pula nu alta.
ce să fac junior? scrie-i acum, mi-a zis. am scris un sms:

in centru. gata polnostiu sa te vad. astept semn.

totul avea să se întâmple ca în filmele holiud. întâlnire undeva fain. pupici, mâna prin
chiloţ, etc etc. dar ea, nu mi-a mai răspuns la sms.
n-am sunat-o. după ce i-am scris am aşteptat 3 minute şi mi-am deconectat
telefonul de căcat.
am luat un 2 litri. junior a zâmbit şi a început sa plouă mărunt, aşa cum îmi place mie,
aşa cum ploua de fiecare data când mă porneam de la piaţa la care lucram, spre
ptit cafe unde rădeam 4 sticle singurel şi mergeam ameţit spre ciocana.
întodeauna la ora 22 30.

şi acum e 22 30. cu junior e frumos. e frumos şi cu roşcata, dar nu într-atât de
fantastic cum e acum.

la fără 5 dooşpe pe eminescu. microbuz o pulă. am mai găsit în buzunar 100 pe
care i-am umprumutat de la maică-mea pentru nu ştiu ce fleac. ne-am bucurat
cu ăsta micu’. ne gândeam să mergem pe jos.

ploaia se oprise. gândul la părul roşu însă nu. mi-am pornit telefonul. niciun sms
nici pula mea de semn din partea a ceea ce credeam eu că-i fericirea mea.

1401. 5 minute.

de obicei, nu obişnuiesc să fac asta. acum însa am facut-o. m-am apropiat de încă trei tineri
care aşteptau în disperare microbuz. ciocana? da. zece lei de bot merge? întreb eu
zâmbind. am urcat.

primii doi au coborât la staţia budeşti. un băiat şi o fată. rusoi. ne-au mulţumit deşi
chiar nu aveau pentru ce.
junior a tăcut tot drumul. tania, fata care s-a urcat în faţă, nici nu avea de gând
să-şi termine nesfârşitul ei discurs adresat şoferului despre cât de oribil circulă microbuzele.

m-am uitat spre budeşti. budeşti e ceva neapărat legat de copilărie. de la budeşti
până la casa mea îs în jur de 2 km. când erau cupoane în loc de lei, mama
mă trimitea să bat un drum până aici ca să cumpăr pâine.
intram întodeauna cu gura căscată în acea incapere, care pe atunci, nu avea nici termopane,
va daţi seama, nici teracota, nici pază, nicio pulă.
am mai crescut puţin după care veneam la budeşti pentru ca să casc ochii la televizoarele
conectate la dandey-urile care apăruse atunci şi erau un lucru trimis de către zei. aşa cel
puţin le percepeam eu pe atunci. veneam şi cascam o gura mare mare. niciodată însă, n-am
încercat să joc pe atunci. doar îi priveam pe băietii mai mari care şi ei mi se păreau
că au vreun har de la vreun zeu al jocurilor alea de 8 bits sau 16 sau cât naiba mai aveau.

tania trăia lângă mine. în blocurile astea noi şi frumoase. cu termopane. cu balcoane spaţioase.
cu maşini de la 6000 euro în sus, ticsite una lângă alta sub balcoanele de la etajul 1.
bei o bere? am îndrăznit eu către ea. am alergie de la alcool, îmi spune.
ce proiobkă… mi-am zis. şi totusi nu se grăbea să plece, de tania vorbesc.
a stat cu noi până la juma la trei, acolo, la ea în curte.

învăţa la asem. lui junior nu îi prea ardea de tania. se gândea, s-ar putea, la alta.
mie îmi era în pulă. eu doar sorbeam din bere, fumam, şi purtam
un dialog despre căcaturi cu fata asta tânără, visătoare şi mereu zambăreaţă.
tat’su lucra la un oarecare minister. şi lu tat’su şi lu tania îi erau în cur.
am tot scarpinat limba cu ea. i-am cerut nr de telefon, mi l-a dat.
am intrebat-o dacă ar fi ok să o sun. a zâmbit. nici măcar nu sunt sigur
că mi-a dat un nr de telefon adevărat. n-am verificat niciodată acest lucru.

când ne-am ridicat să mergem mi-a dat o invitatie la cinema. care costa,
din câte am înţeles mai târziu, minimum 100. am zis că merg la inception.
apoi am zis că i-o dau lui vadim şi kons. nu mai ştiu pe unde e invitaţia
aia acum. unde a ajuns? în mâinele cui? mă doare în patru.
oricum inception e un film de căcat. despre asta urmează
să mai discutam în una din zilele care urmează.

cert este un lucru. tania nu era roşcată.

s-ar putea ca în noaptea aia s-au şi strecurat câteva lacrimi pe obrăjorul meu
umflat de alcool. s-ar putea să inventez faza asta. nu contează.

a doua zi m-am trezit pe la 12. eram bine.
mă pregăteam de lucru pentru că s-au adunat multişoare în acele zile.
eram bine.