robert hanolli ши hosă, o pivă? – prezintă:

E în jur de ora 18:00. Seară călduroasă de mai. Leonid (prietenii îi zic Paplîvoc) stă la calculator şi duce discuţii inteligente cu domnişoare inteligente de pe făisiz şi odnoklasnece. „zdarov krasava esti klasnaia citi ani ai” îi scrie Leonid unei domnişoare cu numele de utilizator _sexxxy_baby_girl_ . Aceasta îi raspunde „pasibki .. nuti spun 😛 🙂 ;)” şi îi afişează vreo 17 smailicuri care se întind spre ecran cu buzele crăcănate, ţiom-huiom, gen. Leonid se excită şi îi scrie domişoarei inapoi „esti tiolka sei mai harosaia di pi net na” cu speranţa că după acest mesaj domnişoara îl va dori cu trup şi suflet. „thanxxx =P .. clasnie foto ai” îi răspunde domnişoara şi îi mai tufleşte vreo 38 de smailicuri idioate. Aici Leonid s-a supraexcitat şi a simţit brusc nevoia să întreprindă ceva care să-l facă să se simtă bărbat bărbat. S-a ridicat de la calculator şi a mers la balcon. S-a aplecat peste balcon şi a parcurs cu privirea un traseu prin dvor, să se asigure că „tăt îi rovna”. La măsuţa din dvor avea loc consumul intens de bere, seminţe şi tutun. Consumul era efectuat de către prietenii (bratanii) lui Leonid: Skvazneak, Şlang, Garbîli şi Nervnîi, îmbrăcaţi toţi sport. Aceştia l-au observat pe camaradul lor ce privea de la balcon şi l-au îndemnat să coboare: „Bratuha tu zaibal, davai padhadeşte încoa mai răbdi”, a strigat Nervnîi. „Iaka amuş mă spustesc măă, aşteptaţ un citarik” a răspuns cu aer de om important Leonid. În timp ce în boxe răsuna vladimirskii ţentral, în faţa oglinzii Leonid îşi aranja chipiul cu trei dungi albe, ridicat la maxim, pe ceafă. Câteva minute mai târziu el a ieşit afară şi s-a alăturat camarazilor săi. În timp ce Skvazneak povestea cum l-a bătut pe un rocker din cauza că acesta din urmă avea plete, prin dvor treceau 3 băieţi pletoşi. Nervnîi i-a observat şi deodată s-a înnergit la faţă. Privirile tovarăşilor săi erau îndreptate spre acei 3 pletoşi. Alde rebeata erau foarte indignaţi şi mirati de faptul că există persoane care işi permit să treacă pe lângă ei în timp ce poartă plete. Pentru un gopnik persoana ce poartă plete este ceva necurat, ceva ce trebuie oprit şi zapizdit, deoarece pletoşii reprezintă un pericol straşnic pentru societatea noastră, ei nu trebuiesc acceptaţi, nişîntr-un caz, doamne fereşte.

de obicei, noi tarcim în 3. cel mai cool e laurenţiu pe care îl dezmierdăm solneak, pentru că el zamuteşte caroce nişte solo-uri mai kolbasnye decat darkness [soleara din brutal and necro peagens], mai este şi virgil pe care îl dezmierdăm lacrima întunecată, pentru că el plânge când eu mănânc hotdoguri de 4 lei, [blea, hamburgeru costă 3.50 da nu pre-i bun dacă sincer] şi eu îi explic: băi daldaiob koncenîi nu mai plânge, pentru acest hotdog n-o suferit niş 0.001 procente dintr-o găină. da el încă şi mai tare începe să plângă. lacrima, face parte din asociaţia secretă emo din bălţi, care se află pe zavodskaia, acolo ei uneori se adună în cercuri şi vor să-şi taie în grup venele dar, la un moment dat, se privesc insistent în ochii unu altuia şi încep brusc să se fută. ei cu ei şi respectiv ele cu ele. numa că acolo toţi îs pletoşi şi slabi, acolo nu te mai razbereşti băiet sau fată. după acest ritual de salutare, plâng 29 de ore podread şi vsio, le trece toate.
solneac are o slăbiciune. hotea tat’su blea sponsorizează echipa sheriff [poate aţi auzit, celebra selecţionată de narde a raionului dubăsari] el, solneac adică, lucrează taxator la trabzicu 16 în smena de la 5 dimineaţa până la 13. tat’su în fiecare dimineaţă îl aduce cu ferarili de 1 limon la parcul de troleuri şi îl întreabă pe un ton sensibilizat care amuş amuş o să boşeaskă: mai dibilule hai poate ajiunji că o să mă scoţi la pensii nenormal împuţit gavniuk şi bleaghi şi eşti, hai feşioraşul tatii poate ajiunji să mă pozorăşti… însă, solnik îl salută optimist pe tatsu şi intră în tramvai gata de fiecare dată de noi aventuri. şi nakanetz’to eu, care mă tem de propria’mi umbră: patlatîi walkman. asta pentru că mama m-o născut cu gâţă care deja era prinsă în râzânkă şi de atunci, spune legenda, nu m-am tuns niş măcar odată; + la asta, pe mine napastoi mă lahanesc paţanii de walkmanuri [sony]. eu, solneak şi lacrima mergem spre cimitirul islandez să scriem acolo poezii. şi cum trecem noi printr-un dvor [de care eu unul mă temeam], vedem cum stau gapearele cu ochii ţintă la noi şi frecându-şi palmele: zâmbesc inteligent. torba mi-am zis eu. numai unul lacrima s-o bucurat de kaniteliu care urmează să urmeze. el jă îi emo suka. lui jă îi pohui….

– Paţanaşîi! …. Daţ o sigaretî! s-a adresat nemulţumit Nervnîi pletoşilor. Băieţii s-au uitat spre gopneci, iar unul dintre ei le-a răspuns:
– Nu fumăm.
Aici Skvazneak a sărit şi el cu o întrebare:
– Măă, voi capustî aveţ? Daţ blea nişti rublă la paţani că nu ne-ajiunji di pivasik, şi aţ ahuit??? …. şi blea vă uitaţ aşă, davai ganiţ rubla nna cî vă zapizdim amuş ni po deţki …. noi şî Bumer vrem sî ni luăm.
Doi dintre băieţi stăteau şi se uitau, miraţi, puţin înfricoşaţi, fără a scoate vreun cuvânt, iar al treilea, cel cu frezură emo, a făcut un pas înainte şi a spus:
– Da cu ce ocazie ar trebui să vă dăm bani?
– Nihuia sibe!! Tu şi blea, cimîri patlatîi, încă poţ tipa vorghi? Şi-i blea cu valasneaua asta bespantovaia, tu şi, vrei s şii tuns amuş?? –a întrebat Şlang cu o voce agresivă şi a stricat o sticlă de bere, rămânând cu gâtlejul tăios în mână. Aici a intervenit imediat unul din tovarăşii băiatului emo, cu o voce tremurătoare:
– Băieţi, băieţi nu trebu – tăt a să şie ghini – democraţie – Kant o zis că inteligenţa trebuie să predomine – vă dăm toţi banii şi nu-l ascultaţi pe acest concenîi emo, noi vă dam toţi banii numa lăsaţi-ne, aşa-i, Solneak (aşa îl chema pe al treilea pletos)?
– Da, da luaţi banii numai lăsaţi-ne în pace, vă rog. –a spus speriat Solneak.
– Da nu li dau eu nişun bănuţ!! Lasă-i să lucreze dacă vor bani! –a exclamat baiatul emo.
Nervnîi l-a apucat de guler pe acesta şi, uitându-se la el în ochi, a spus, cu glas agresiv şi tremurător:
– Măă, huiputalî şi eşti blea, eu mraziuri ca tini în bagajnic i-am cătăit şî cu cioarili în pînci i-am zapizdit nna!!! – şi nici n-a terminat bine fraza că şi i-a dat un cap în faţă din toată puterea.
Pentru o fracţiune de secundă băiatul emo a văzut în faţa ochilor o simulare a exploziei particulelor din Large Hadron Collider şi a căzut jos lat fără cunoştinţă, cu zâmbetul pe faţă. Skvazneak, Şlang, Garbîli şi Paplîvoc i-au doborât pe ceilalţi doi pletoşi la pământ şi au început să-i bată nemilos cu picioarele. Pe alături trecea maşina de salubritate, care a oprit lângă scara blocului în care locuia Paplîvoc pentru a evacua gunoiul din containerele vopsite în verde cu galben. În timp ce containerele se ridicau spre compartimentul cu gunoi al maşinii, Solneak primea picioare în burtă şi vărsa cartofi prăjiţi, în două cu sânge. Celălalt pletos, în timp ce primea şi el lovituri bine răspândite pe toată suprafaţa corpului, cu o mână deja ruptă şi cu două coaste mişcate din loc, disperat, a încercat să scoată telefonul mobil din buzunar pentru a forma numărul cuiva, în speranţa că persoana de la celălalt capăt de fir va înţelege că este nevoie de ajutor. După cum se ştie, speranţa moare ultima, însă, cu părere de rău pentru băieţi, speranţa a murit definitiv în momentul în care Nervnîi l-a deposedat pe pletos de telefon şi, ca să-l pedepsească pentru intenţia oribilă de a efectua un apel, i-a aplicat o lovitură cu piciorul peste maxilar, fapt ce a dus la ţîşnirea imediată a unui dinte din gura acestuia. Maşina de salubritate şi-a încheiat misiunea în curtea respectivă şi a plecat. În curte era linişte. Copiii se jucau voios, pe o bancă stăteau trei băbuţe şi discutau despre cât de bravo şi de omănos este voronin. Se auzea doar un sunet înăbuşit, repetat foarte des: Fdîşi!
În timp ce Nervnîi aplica ultimele lovituri, sau lovituri de încheiere, lui Solneak i-a căzut buletinul de identitate din buzunar. Nervnîi a ridicat buletinul de jos, s-a uitat la el şi a încremenit pentru un moment.
– Tu şi, tipa eşti Laurenţiu Norocea??
După două încercări de a spune ceva, Solneak a izbutit să scoată un sunet jalnic şi straniu, dând de înţeles că da.
– Bratan, da pi batea tău sluciaina nu-l cheamî Mihai Semionci?
Solneak s-a mai scremut odată şi a scos acelaşi sunet jalnic şi straniu, dând încă odată de înţeles că da.
Nervnîi a rămas fără cuvinte. S-a uitat speriat la bieţii pletoşi, care zăceau jos în sânge şi vânătăi, apoi la tovarăşii lui.
– Şii mă cu tini? Huli ti uiţ aşă striomna la noi? Tăt narmuli? l-a întrebat Skvazneak, un pic îngrijorat.
– Bă… –a spus Nervnîi cu jumătate de glas – Mihai Semionci îi treneru meu di dziudo….

În curte era linişte. Copiii se jucau voios. Se auzea doar “Oi bleaaa…” repetat des.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Atunci când între gopneci şi pletoşi a început discuţia , prin preajmă, aşezat pe o bancă verde era nimeni altcineva decât Şliom. El comunica cu mama natură şi, paralel, privea acţiunea ce se petrecea în apropiere. Iată cum a decurs convorbirea între gopneci şi pletoşi conform versiunii lui Şliom:

Nervnîi: Salutare, băieţi. Daţi-mi, vă rog frumos, o ţigară, dacă aveţi.
Băieţii: Ne pare rău, dar noi nu fumăm.
Skvazneak: Staţi liniştiţi, nu-i nici o problemă. Vă mulţumim oricum. Să aveţi o zi bun în continuare.
Băieţii: Cu plăcere. Şi vouă o zi bună.
Şlang: Îmi cer scuze, încă ceva doream să vă întreb, dacă îmi daţi voie.
Băieţii: Da, desigur. Ce este?
Şlang: Aţi putea să ne spuneţi unde e posibil să găsim cartea “Silogismele Amărăciunii” de Emil Cioran? Am căutat-o în toate librăriile, însă, cu părere de rău, n-am găsit-o.
Băieţii: Din câte am auzit noi, această carte nu se mai găseşte în librării. Vă sfătuim să mergeţi la bibliotecă să o căutaţi, s-ar putea să o găsiţi acolo.
Şlang: Vă mulţumim mult pentru sfat şi ne cerem scuze pentru timpul ce vi l-am luat.
Băieţii: Pentru puţin. Nu e nici un deranj, staţi liniştiţi. Salutare.
Gopnecii toţi în cor: Salutare, băieţi!

Gopnic s. – [rus гопник] – Gopnici pl. , da eu am scris Gopneci … aşa am vrut eu

şî dacă n-aş fi avut acum otviorka asta înfiptă în ureche, dacă toate coastele mele ar fi la loc, [din păcate două dintre coastele mele servesc acum drept lopăţele pentru copiii care se joacă în pesociniţă] şi dacă în limba mea acum n-ar fi tarcit înfipte cheile de la kvartira lu babuşka mea, apu eu personalino, eu licino, eu cu mâna mea l-aş fi castrat pe lacrimă apoi i-aş fi scos intestinele şi aş face bantice din ele, aş fi băgat şi scos din anusul lui toiagul înţeleptului burebista. din alt punct de vedere la ce mă aşteptam?. cu dibiloidul ista de lacrimă, care în loc să răspundă amabil gopnicilor a grubit cum nu se putea mai gruba, am papadit în nişte evro şi jumate din zdarovia mea.
printre altele, când gopii ne-au abordat în maniera lor inconfundabil de inteligentă, eu deamu număram ruloanele de binturi care ar fi mers pentru a acoperi trei pletoşi tocmai scăpaţi din mâna gopilor. ruloane de bint asta îi pol bedî. în timp ce lacrima răcnea că el viditili în morţii măsii nu fumează…. în mintea mea ca în secvenţele slow-motion o trecut tătâ copilăria mea. mai ales mi-am amintit când mama lua în mână şlangul de la maşina de spălat aurica şi se uita cu un vzglead la mine că mai nu leşânam. dădea fără milă în mine pentru ca atunci când aveam 3 ani şi 1 lună apu n-am spus mulţumesc când m-am ridicat de la masă şi n-am spălat farfuria după mine, dar mai ales, am primit vreo 33 de şlanguri peste botişor pentru că nu am vrut să fac masaj la picioare lu bunica. amu, în faţa gopilor tot aşa, am început să tremur ca şioarişili după avort.
ei da mă rog. şi-s mă plâng? cui îi uşor astăzi. drept să spun, e că invidiam musarşiku care tăman ce îmi sărea dintele din falcă, el foarte fericit lua gunoiul, invidiam copiii că nu sunt pletoşi, invidiam la urma urmei motanul călcat de maşina care avea pe spatele lui urma de la roată. grele momente. şi în momentele istea când ai o aşa de romantică svidanie cu gopii, te întrebi da kakovo eu blea nu drujăsc cu vseakie bâci care să-ni ţînă tipa krâşă… dar, deamu pozno piti borjomi. amu prineşte în niuh dacă-i aşa.

nu huinea am prinit noi în bot. nu huinea că solneak o avut trei sotresenia mozga, o operaţie de transplant de testicule. nu huinea ca lacrima naprimer şi până în ziua de azi e în comă. da zato alde rebeata, garbîli, şlang, paplîvoc şi skvazneak ne aduc la spital în fiecare zi mandarine, banani, chifir şi nu în ultimul rând borş în bancă de 300 de grame. ne aduc dajă şi nişte ac/dc, şi aerosmith. da nervnîi dacă tare vă interesează, tarceşte cu noi în palatcă în semi-comă. tat-su lu solneak văd-că s-o pereborşit şi el.