despre victoria sheriff-ului, despre patriotism, despre moldova

fc sheriff este un club de fotbal din tiraspol. tiraspolul este un oraş din transnistria. această transnistrie la rândul ei este separatistă şi mulţi moldoveni din dreapta nistrului o cam detestă. de fapt, îi detestă statutul autoproclamat. nimic nou.

sheriff este un brand din stânga nistrului. clubul de fotbal sheriff aparţine acestui brand bogat. jucătorii din fc sheriff sunt majoritatea străini. jucători moldoveni puţini au rămas în componenţa de bază. (pashenko & furdui şi te mai miri cine).

sheriff joacă mai bine decât selecţionata moldovei. cel puţin am privit meciul de ieri al sheriffului şi meciul moldovei chiar de pe tribunele zimbru, e clar: sheriff bate moldova. e adevărat, mi-aş dori ca în sheriff să joace mai mulţi moldoveni. în genere, mi-aş dori ca în loc de sheriff să fi fost milsami orhei sau fc veris ori să zicem echipa-surpriză a campionatului curent fc speranţa. dar nu va fi. din lipsă de bani şi mai ales din lipsă de experienţă. ce fel de experienţă? experienţa meciurilor din chpampions sau europe league.

internaţionalii de la sheriff au pornit exemplar meciul. cu o poftă vădită şi o sete faţă de câştig. entuziasmul însă spre sfârşitul primei reprize a scăzut niţel, iar meciul s-a echilibrat. cei de la vojvodina (eu oricum îi numesc vijna sau sârbioţi) au prins şi ei la curaj reuşind câteva faze. golul a venit repede, pe neprins de veste. la prima vedere părea unul cumva întâmplător. dar nu a contat prea mult acest lucru. sheriff conduce acum 1:0, unde mai pui că în reluare s-a văzut că golul de fapt n-a fost deloc unul întâmplător. am strigat tare gooool. oamenii din jur au tresărit iar bloggerul celebru pentru pădurea domnească naviga nepăsător pe smartphonul lui cumpărat de vreun filat şi probabil se gândea: ce pulerini privesc sheriff şi ţin cu tiraspolenii – trădătorii de ei. unde mai pui ca proful meu de facultate, de lexicologie apropo, care mă tot certa şi nu mă scotea din 3 se arătase nemulţumit de slangul tineretului de astăzi. sheriff 1:0 ş pohui. a urmat în scurt timp şi golul doi, când balonul a intrat în plasa sârbioţilor ca tras din puşcă. un gol cu adevărat frumos. frumos-frumos. de la distanţă, plasat în colţul de sus. sheriff era calificată cu toate că fotbalul lasă întotdeauna loc pentru surprize. dar nu de data asta. am ratat replica sârbioţilor. am ratat cele 7 minute de prelungiri. le-am ratat deoarece mă bucuram de victoria sheriffului. unde mai pui că sârbioţii în turul trecut i-au zdrobit cu 3:0 pe legendarii bursaspor din turcia.

ştiţi de ce mă bucuram eu? nu de faptul că patronul clubului va primi nişte milioane de euro sau că nivelul cotei acestui club brusc va creşte pe plan mondial şi ei vor mai cumpăra câţiva africani noi. nu. nu de reuşita clubului mă bucuram eu.
asta voi în căcăţelul vostru de ţară vă mâncaţi de vii ş vă luptaţi politic cu transnistria. da undeva în franţa stau oameni pe care îi doare foarte adânc fix în borta pulii de conflictul vostru şi care când vor vedea că joacă sheriff la televizoarele lor vor zice : ia uite moldovenii ce s-o ahuit, au intrat în europe league : pidarasca de moldova. nu tiraspolul şi nu transnistria. şi nici măcar chişinaul. moldova. iată de ce mă bucur eu. de faptul că după o pauză de câţiva ani moldova va fi prezentă într-un campionat pesdos. şi încă mă bucur că victoria de ieri a sheriffului va aduce câteve echipe bune în moldova. da… la tiraspol.

ceva bun din România – ceva bun şi din Moldova

când cineva îţi aduce de peste hotare ceva bun – te bucuri. o bere bună la gust, calitativă & brand-uită şi nu mărci patentate de ai noştri sau de ukraineni, făcute pt lumea a treia. dacă e timişoreana – atunci din România să fie, iar dacă e carlsberg – numai nu din Ukraina. şi dacă e ciocolată – de data asta „Poiana” să fie – bineînţeles din România. dulciurile noastre sunt şi ele foarte bune. dar tabletele de ciocolată „Poiana”, primite în dar, vă vor îndulci lectura.

primii zece care vor cumpăra volumul „google translate – ştefan vodă” vor primi la cumpărarea cărţii o ciocolată „Poiana”, la preţul de doar 30 de lei. o „Poiana” şi un „google translate” pt 30 de lei – e un târg bun. Ceva bun din România – ceva bun şi din Moldova.

Salonul Internaţional de Carte începe pe 31 august, în cadrul căruia victor ţvetov, ion buzu, dumitru crudu şi subsemnatul vor avea câte un stand de autor, şi câte o oră la dispoziţie de a face cum vor şi ce vor alături de oaspeţii lor (ha!). moni stănilă, alexandru vakulovski, vladimir lorcenkov pe 1 septembrie, vor face la fel. aşadar, vă aşteptăm să veniţi la SIC, la Biblioteca Naţională începând cu ora 15 (lectură victor ţvetov). eu voi citi la ora 17, duminica asta, 1 septembrie. sper să ne vedem acolo.

Programul Republica la SIC aici

drogurile

e plăcut să crezi că eşti liber. anyway, libertatea deplină mi se pare iluzorie. orice libertate de orice natură şi context este limitată de însuşi natura sau contextul ei. libertatea de a crede, bunăoară. liber că nu ai responsabilităţi/ghimaroi. liber să bei – liber să fumezi, într-un cuvânt să te droghezi. liber de a procura noi dependenţe. cum ar fi dependenţa de salariu ok, sau cea de-a fi recunoscut/acceptat în mediul de activitate micro societate etc. care believe me e oricum de tot căcatul.

să bei mult îi fain. să bei şi să rămâi neschimbat. să bei şi să fumezi disperat. să bei mult şi să dormi bine – între 7 şi 8 ore per noapte. emoţiile să nu te zaibească. nimic sau nimeni să nu te limiteze. e super. e super când călătoriile cu microbuzul devin un moment de lectură. câte 5-7 pagini zilnice de apropiere de Ortodoxie alături de interviurile cu Stăniloae. gândurile stau grămăjoară şi se pronunţă despre monahie, despre păcat, despre unirea trupească dintre bărbat şi femeie, despre taina acestei uniri (atenţie!) prin căsătorie. despre regrete, şi desigur meditaţii asupra suferinţei, impotenţei umane de a atinge fericirea.

mă întreb, dacă nu m-aş droga aş scăpa de suferinţă, de singurătate, de smerenie. deşi puţin probabil. privind oamenii din jur, ei nu se droghează dar parcă suferă şi ei. s-ar putea să greşesc dar impresia că oamenii înnebunesc & se consumă cu faţa orgolios îndreptată str8. iar din fiecare dintre noi va rămâne peste ani doar un ciot. pe care grijile acestor zile nu îl vor mai putea freca roade sau devora.

acum sunt tânăr şi mă bucur că am putere pentru droguri. pentru moment consider că fericirea se ascunde în lucrurile neînsemnate aparent şi apropo nemateriale. când o să îmbătrânesc o să îmi găsesc alte ocupaţii şi alte consideraţiuni. dar să nu ne grăbim.

Sergiu Terrente. despre cultură despre Nistru

Sergiu Terrente este un tânăr din republica moldova care din când în când apare în peisajul cultural urban cu te miri ce – câteva produse de cultură. Terrente produce texte, live performance (sound & scene) şi mai nou video. sunt convins, la câtă productivitate denotă, că mai sunt domenii sau genuri de produse pe care le fabrică tânărul Terrente, dar pe acelea unul eu nu le cunosc.

Sergiu Terrente a absolvit academia de muzică teatru şi arte plastice, actorie, în clasa, dacă nu greşesc prof. Vlad Ciobanu – acum câţiva ani. de atunci Sergiu iese pe scenele teatrelor particulare, publică samizdaturi cu texte, iese în faţa publicului în calitate de vocalist al formaţiei No Shagga.

până astăzi îmi era complicat să-mi fac o părere despre actorul, textierul, muzicantul etc. Sergiu Terrente. pe scena teatrelor îmi părea, de cele câteva ori câte l-am văzut, la locul lui: carismatic, energic, etc. nu pot zice că m-a cucerit, dar mi-a plăcut. despre textele lui Sergiu Terrente nu am vrut niciodată, şi nici acum nu vreau, sa mă pronunţ. poezia calitativă şi scriitura profesionistă necesită dedicaţie, ca şi orice altceva de altfel. talentul şi inspiraţia astăzi nu uimesc pe nimeni şi nu sunt prioritare.
vocalistul Terrente ba îmi plăcea, ba nu. un cântec îl adoram, pe celălalt nu-l puteam suporta. nu l-am perceput niciodată în calitate de voce deosebită. era ba o sclipire ba o aşchie sub unghii şi tot aşa.

de astăzi, percepţia mea despre artistul multilateral dezvoltat Sergiu Terrente, a făcut un update. astăzi eu ştiu că mie îmi place sergiu terrente. a lansat, împreună cu câţiva colegi de-ai săi, o producţie video. mi-a plăcut ce le-a ieşit. când mă gândesc la resurse, când mă gândesc la recuzită, când mă gândesc la entuziasm, când mă gândesc de câte ori m-am pornit eu la filmări şi niciodată nu am ajuns – din toate aceste motive, apreciez ce-a făcut Terente, în videocliul Balade Bolnave. eu aş regiza altfel. aş fi zis e ok Sergiu, dar aprinde altfel ţigara – ţine mâinele altfel, mai libere, mai fireşte, nu atât de îndemânatic. dacă pui ţigara în gură devii fumător. prin urmare aprinde ţigara ca un fumător. sau aş edita altfel. aş scoate cadrele kitsch, pretenţioase, de umplutură. multe aş face eu – dar n-am făcut nimic.

despre scenariu n-o să vorbesc. deşi ar fi o chestie simpatică în ideea de self killing ori dedublare, ori ce o mai fi vrut să zică autorul. astăzi, Terrente made my day. munca lui, efortul depus, şi produsul adus într-o forma finală – mulţumesc pentru asta. şi vorbesc la modul cel mai sincer. secretul e că astăzi Terrente s-a impus în faţa mea (eu fiind consumator de rând) ca autor de muzică. vocea cizelata de data asta, şi versul cheie “o iubito noi toţi mergem pe cuţite”. mişto. impresionant. plăcut.

prin exerciţiu scapi de clişeu. experienţa o să dea prin sită valoarea/non-valoarea. anii, vor forma ochiul, gustul şi mozoalele. totul e înainte. felicitări pentru video autorilor. iar şi mai multe felicitări pentru cântec şi munca depusă.

ps: pur şi simplu m-a încântat instrumentalul din piesă, ritmul şi tristeţea. reuşit.
desigur, aruncaţi o privire: